Unde-ți duci copilul să se distreze de 1 Iunie. Locuri de joacă deschise

Ultima actualizare:

    Mâine este 1 Iunie, Ziua Copilului
Mâine este 1 Iunie, Ziua Copilului

Mâine este Ziua Internațională a Copilului, când tot universul se învârte în jurul lui. Click! îți spune unde-l poți duce pe micuț ca să se distreze și ce locuri de joacă sunt deschise.

1 Iunie este zi liberă din 2016 și este un bun prilej pentru activități în familie și pentru multă joacă: baloane colorate, hăinuțe noi și alte cadouri.

Dacă nu știi unde ai putea să-ți duci copilul pentru o porție zdravănă de distracție, îți dăm noi câteva idei.

Miarmagica Herăstrău

Se află în Parcul Herăstrău, din Capitală, și este locul unde cei mici și cei mari se distrează împreună.

Roata mare este senzația  parcului de distracții. Îți ții respirația și urci până la 25 metri înălțime. Odată urcat, te poți bucura de peisajul extraordinar, de linia orizontului și, dacă este pe înserat, de un apus amețitor.

Spark îți dă fiorul înălțimilor, urcat în el ai senzația că zbori spre cer. Copiii pot sări în pe saltelele buclucașe și se pot roti în aer.


    Distracția este la ea acasă atât pentru copii, cât și pentru părinți
Distracția este la ea acasă atât pentru copii, cât și pentru părinți

Bumper Cars este o altă atracție a parcului, unde se pot ciocni cu alte mașinuțe, ori pot alege Derby, un concurs cu cai de jucărie.

Toată familia poate încerca Airborne Shot, locul unde va fi la înălțime. Este mai mult decât un carusel. Pornește încet, se rotește, se răsucește, după care crește viteza.

Miramagica Herăstrău este deschis de la ora 10.00 la 22.00, accesul este liber, iar pentru fiecare atracție se plătește câte un jeton în valoare de 10 lei. Distracția durează între 1 și 3 minute.

Zorky's Planet

Este un parc de distracţii în incinta AFI Palace Cotroceni, unde se află primul roller-coaster dintr-un mall din Bucureşti. Acesta are o lungime de 140 de metri.  

Doar copiii  mai înalţi de 1 m pot intra, iar aceştia trebuie să fie însoţiţi de unul dintre părinţi, care nu va avea de plătit în plus, dacă înălţimea copilului nu depășeşte 1,25 m.


    Roller-coaster are o lungime de 140 de metri
Roller-coaster are o lungime de 140 de metri

Tot aici găsești simulatoare 4D, trenuleț, trambuline, jocuri pe calculator, mașinuțe tamponabile. Accesul în zona de distracții este liber, iar datul în atracțiile locului de joacă costă între 5 și 15 lei.

”Jocurile sunt dezinfectate după fiecare utilizare, iar locația prevede toate măsurile de distanțare”, ne-au explicat reprezentanții Zorky's Planet.

Pix Club

Este tărâmul unde petrecerile pentru cei mici, indiferent de tematică, sunt la ele acasă. Și nu doar pe 1 Iunie, ci în fiecare zi. De luni până vineri, de la ora 18.00 la 20.30, iar sâmbăta și dumunica au loc câte trei evenimente pe zi, între orele: 10.00-12.30, 14.00-16.30, 17.30-20.00.

Pentru două ore și jumătate de distracție cu un animator, prețul este de 80 de lei, de copil. În tarif sunt incluse  băuturile, sistem profesional de sonorizare și lumini ambientale, lasere, sistem karaoke, videoproiector, X-box, baloane de săpun, animație video. 

La evenimente pot participa între 12 și maximum 30 de copii, care au între 6 și 12 ani.


    La Pix Club se dau cele mai tari petreceri pentru copii
La Pix Club se dau cele mai tari petreceri pentru copii

”Organizăm nu doar petreceri tematice pentru cei mici, ci și aniversări, banchete școlare și serbări de sfârșit de an, iar prețurile diferă, în funcție de solicitările fiecăruia. Unii doresc caterig, vor mai multe ore”, a precizat Iulian Burcescu, unul dintre proprietarii Pix Club.

Locul de petreceri se află pe strada Constantin Moise 21, sector 6, intrare din Bd. Timișoara. Pentru informații suplimentare sunați la 0749.539.100.

50 de state sărbătoresc Ziua Copilului pe 1 Iunie

Ziua Internațională a Copilului este sărbătorită în România și în alte aproximativ 50 de țări, pe 1 iunie. De asemenea, o zi dedicată copilului este celebrată la date diferite în peste 100 de state.

Sărbătorirea unei zile dedicate copilului a fost propusă în 1925, la Conferința mondială pentru bunăstarea copiilor de la Geneva. Decizia instituirii unei zile pentru protecția copiilor a fost adoptată de către Federația Democratică Internațională a Femeilor, în cadrul unei sesiuni speciale din noiembrie 1949, desfășurată la Moscova.

La 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluția 836 pentru a proclama o Zi Mondială a Copilului.

Pornind de la convingerea că trebuie acordată o atenție deosebită copiilor, care reprezintă generația de mâine, Adunarea a recomandat, cu acest prilej, ca începând din 1956, în toate țările să fie instituită o Zi mondială a copilului, pentru ca ea să fie marcată „ca o zi a fraternității și înțelegerii între copiii de pretutindeni, a activităților dedicate promovării idealurilor și obiectivelor Cartei și bunăstării copiilor din toată lumea, pentru întărirea și lărgirea eforturilor pe care Națiunile Unite le fac în favoarea copiilor din întreaga lume”, potrivit Organizației Națiunilor Unite.

Rezoluția recomanda guvernelor statelor membre să instituie o astfel de zi, la data pe care o considerau de cuviință, deci nu neapărat 1 iunie, dată la care este sărbătorită în România.

ONU marchează această zi la 20 noiembrie, data la care au fost adoptate Declarația Drepturilor Copilului în 1959 și Convenția asupra Drepturilor Copilului, în 1989.

În România, sunt peste 3,8 milioane de copii

La 1 ianuarie 2021, numărul copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani, care aveau domiciliul în România, a fost de 3,895 milioane, în scădere cu 37.900 comparativ cu perioada similară din anul anterior, arată datele publicate astăzi, 31 mai, de Institutul Naţional de Statistică (INS), cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului.

Ponderea băieţilor în segmentul de populaţie mai mică de 18 ani a fost, în ultimii ani, superioară (51,4%), comparativ cu cea a fetelor de aceeaşi vârstă; raportul de masculinitate a fost de 1.057 de băieţi la 1.000 de fete.

În 2020, numărul născuţilor-vii înregistraţi la oficiile de stare civilă din România a fost de 178.600 copii, cel mai mic număr de născuţi-vii din 1930 până în prezent.

Tot anul trecut, rata de fertilitate a scăzut faţă de anii anteriori, ajungând la 34 născuţi-vii la 1.000 femei de vârstă fertilă (15-49 ani).

Cele mai ridicate rate ale natalităţii au fost în regiunile Bucureşti-Ilfov (9,1 născuţi-vii la 1.000 locuitori), Nord-Vest (8,8‰) şi Centru (8,7‰), iar cele mai scăzute rate de natalitate s-au înregistrat în regiunile Sud-Est (7,2 născuţi-vii la 1.000 locuitori) şi Sud-Vest Oltenia (7,0 ‰).

La începutul anului şcolar 2020/2021, populaţia şcolară era de 3,494 milioane, cuprinsă într-o reţea de învăţământ cu 6.970 unităţi şi 235.600 cadre didactice.

Citește și: 

Uite cum se sărbătorea 1 Iunie în comunism!

Ai pregătit cadourile de 1 Iunie? Iată cele mai tari surprize pe care le poți face marți copilului tău!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net