Jurnaliştii de la BBC au examinat caracteristicile laureaţilor Premiului Nobel, de-a lungul timpului, concepând astfel o "reţetă a succesului" bazată pe trăsăturile cel mai des întâlnite în cazul câştigătorilor, încă din 1901, când au fost acordate primele premii.


Dincolo de o minte sclipitoare, o capacitate de muncă ieşită din comun sau chiar un strop de noroc, se pare că există şi alte variabile care determină cine va obţine râvnitul premiu.

Variabilele luate în calcul s-au referit atât la vârsta câştigătorilor, la anotimpul în care s-au născut, la sexul persoanelor respective, cât şi la ţara din care provin, universitatea pe care au absolvit-o, starea civilă, dar şi la alte caracteristici care ţin de aspectul fizic.

Astfel, formula pe care aceştia au elaborat-o sugerează faptul că profilul standard al câştigătorului Premiului Nobel este cel al unui bărbat în vârstă de 61 de ani, născut primăvara, cetăţean american absolvent al Universităţii Harvard, căsătorit, care "se bărbiereşte regulat".

Există, desigur, şi persoane care sunt prezentate de către BBC ca excepţii de la această regulă. Astfel, cu privire la vârsta câştigătorilor, cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel pentru Fizică avea vârsta de numai 25 de ani.

În ce priveşte sexul câştigătorilor, numai două femei au câştigat Premiul Nobel pentru Fizică. Una este cunoscuta Marie Curie, care a obţinut Nobelul în 1903, iar cealaltă este Maria-Goeppert-Mayer, laureată a Nobelului în anul 1963.

Se pare, de asemenea, că 30% dintre câştigătorii Premiului Nobel, indiferent de categorie, provin din Statele Unite şi numai trei universităţi - Harvard, Cambridge şi Columbia - au câştigători ai Nobelului în cadrul tuturor celor şase categorii.

În ce priveşte starea civilă, 31% dintre laureaţii Nobelului pentru Pace nu erau căsătoriţi în momentul în care au câştigat premiul, spre deosebire de numai 6% dintre fizicieni.

 
 
Loading...
Citeste tot despre: