Doamne, cum îi mai suporţi? 400 de preoţi pedofili au fost caterisiţi de Papa Benedict al XVI-lea

Ultima actualizare:

    Preot catolic (Shutterstock)
Preot catolic (Shutterstock)

Vaticanul a dezvăluit, sâmbătă, că a caterisit aproximativ 400 de preoţi în timpul pontificatului lui Benedict al XVI-lea, în urma multiplicării denunţurilor de abuzuri sexuale asupra copiilor comise de membri ai clerului.

"În 2012 au fost aproximativ 100, iar alţi 300 au fost în 2011", a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, citat de Mediafax.

Dar reţeaua de supravieţuitori dintre persoanele care au căzut victime violenţelor comise de preoţi (SNAP) consideră aceste măsuri disciplinare insuficiente.

"Papa trebuie să înceapă să caterisească şi preoţi care acoperă infracţiunile sexuale, şi nu doar pe cei care le comit", a declarat SNAP într-un comunicat.

La începutul anilor 2000, în Irlanda şi în Statele Unite, infracţiuni comis împotriva a mii de copii de către preoţi, în special în anii '60, '70 şi '80, au început să iasă la suprafaţă. Clericii de rang înalt au fost acuzaţi că i-au protejat pe cei vinovaţi mutându-i, pentru a păstra buna reputaţie a instituţiei.

Benedict al XVI-lea, acum papă emerit după ce a demisionat anul trecut, a cerut toleranţă zero faţă de preoţii pedofili. Vaticanul a recunoscut că a primit de la diocezele locale mii de rapoarte de abuzuri.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net