Francezi concediaţi pentru că au refuzat să muncească în România

Ultima actualizare:

    A câştigat 28.000 de lire sterline în procesul cu angajatorul
A câştigat 28.000 de lire sterline în procesul cu angajatorul

Doisprezece salariaţi au fost concediaţi recent de o companie de marketing senzorial, Mood Media, din Franţa după ce au refuzat transferul în România, au anunţat surse concordante, citate de Le Figaro, în ediţia electronică.

Nathalie Dussert, în vârstă de 48 de ani, angajată de 13 ani a acestei companii, a aflat, împreună cu alţi 11 colegi ai săi la 12 aprilie că postul său va fi transferat în România, scrie Mediafax.

"Am fost concediată pe baza unui motiv personal, dar este vorba despre o concediere economică", afirmă ea. "Am avut la dispoziţie 15 zile pentru a accepta sau a refuza. A trebuit să punem întrebările corect, pentru că ne-au spus că ne vom păstra salariul din Franţa dar, ajungând la faţa locului, ni s-a făcut un nou contract românesc cu 632 de euro pe lună, fără asigurare de sănătate", a declarat ea. Dussert intenţionează să sesizeze justiţia în legătură cu acest caz.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
magazin malle jpg
gunoi freepik jpg
masina sicriu mecum auctions jpg
vaza flori jpg
banner mama luiza melencu png
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net