VIDEO/FOTO Cutremur de 6,6 grade în China, soldat cu peste 50 de morţi şi 600 de răniţi

Ultima actualizare:

Provincia Sichuan din sud-vestul Chinei a fost zguduită, sâmbătă dimineaţă, la ora 08:02 (02:02 ora României), de un cutremur cu magnitudine 6,6, informează Reuters.

Televiziunea de stat din China a transmis primul bilanţ al autorităţilor: cel puţin 56 de morţi şi peste 600 de răniţi.

Potrivit Institutului american de Geofizica a Pământului (USGS), cutremurul a avut loc la 50 de kilometri vest de oraşul Linqiong, epicentul acestuia fiind la 12 kilometri adâncime. Oraşul Ya'an, situat în apropierea epicentrului, este populat de 1,5 milioane de oameni. Localnicii au ieşit alergând pe străzi şi mai multe clădiri s-au prăbuşit.

Mişcarea tectonică a fost resimţită şi în capitala provinciei Sichuan, Chengdu, situată la 115 kilometri distanţă de locul producerii cutremurului, informează Xinhua, agenţia de presă a statului. Un rezident din Chengdu, care se afla într-un apartament situat la etajul al 13-lea al unui bloc, susţine că seismul s-a simţit încă 20 de secunde după ce el a reuşit să iasă din clădirea în care locuia. Alimentarea cu energie electrică şi cea cu apă au fost întrerupte, potrivit corespondentului BBC de la Beijing. Totodată, liniile de telefonie au fost puternic avariate. Aproximativ 2.000 de soldaţi chinezi au fost mobilizaţi în provincia Sichuan pentru a evacua localnicii şi a căuta supravieţuitorii cutremurului prinşi încă între dărâmături, anunţă Adevărul.ro.

Provincia Sichuan a mai fost lovită de un cutremur puternic în mai 2008. Seismul de 8 grade pe scara Richter a ucis atunci aproape 90.000 de persoane.

VIDEO

Un cutremur de 6,6 grade a zguduit sud-vestul Chinei. Zeci de morţi şi sute de răniţi în provincia Sichuan

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net