Interlopul împuşcat în decembrie, externat cu un glonţ în corp

Ultima actualizare:

El a fost spitalizat în Capitală aproape o lună, fiind transferat, la câteva ore după incident, cu ajutorul unui elicopter al Ministerului Administraţiei şi Internelor.

„Este perfect conştient, echilibrat iar evoluţia sa este bună. I-a fost extras unul dintre gloanţe şi va fi externat curând“, a declarat Bogdan Opriţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca din Bucureşti.

Medicul a spus că, cel puţin deocamdată, nu se va încerca extragerea celui de-al doilea glonţ.

„Se află într-o zonă anatomică unde extragerea sa ar putea duce la secţionarea unor organe vitale“, a arătat medicul.

Giolacai a fost împuşcat cu două focuri de armă trase prin geamul maşinii, ceea ce i-a salvat viaţa, pentru că traseul gloanţelor a fost deviat, deşi ucigaşul ţintise, cel mai probabil, capul.

Poliţiştii nu au operat, deocamdată, nici o reţinere în acest caz iar Giolacai a susţinut că nu ştie cine i-ar fi putut dori moartea.

Pe aceeaşi temă:

Interlop împuşcat în gât, în plină stradă

Reglare de conturi: Interlop împuşcat în centrul oraşului Constanţa FOTO

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
magazin malle jpg
gunoi freepik jpg
masina sicriu mecum auctions jpg
vaza flori jpg
banner mama luiza melencu png
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net