Tunelul subteran pentru metrou de pe Down Street, din Londra, a fost inaugurat în anul 1907, dar a fost foarte puțin utilizat, astfel că în 1932 acesta a fost închis. Când a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial, tunelul și stația subterană au intrat din nou în uz, dar cu scopul de a-l adăposti pe Winston Churchill, premierul Marii Britanii.

Potrivit ViralNova.com, tunelul are o puternică încărcătură istorică, astel că anul acesta va fi redeschis de către Muzeul Transporturilor din Londra. Stația de metrou din Down Street se află pe linia Piccadilly, între stația Dover Stree - actuala Green Park - și Hyde Park Corner.

Tunelul era un adăpost împotriva bombardamentelor

În anul 1932, tunelul din această zonă a fost închis deoarece se află în apropierea altor stații, probabil mai accesibile și mai des folosite. În 1939, stația de metrou a fost selectată să fie unul dintre adăposturile împotriva bombardamentelor aeriene atunci când armata nazistă a început să atace orașul. Pentru realizarea scopului propus, infrastructura tunelului a fost îmbunătățită. A fost împărțit în mai multe încăperi, s-au instalat linii telefonice, un lift, o scară de urgență și chiar toalete.

Winston Churchill s-a adăpostit în tunel în timpul atacurilor aeriene naziste

Buncărul a găzduit calea ferată a Comitetului Executiv, dar a fost folosit și de Winston Churchill și de Cabinetul său care gestiona situațiile de război – premierul britanic chiar obișnuia să numească acest tunel „hambarul”, potrivit sursei citate. Atacul aerian strategic german împotriva Marii Britanii a avut un efect psihologic puternic asupra englezilor. Fusese pentru prima dată în istorie când erau atacați cu succes din exterior. Numeroși ofițeri superiori britanici considerau că nu exista nicio măsură reală de contraatac împotriva bombardamentelor. Din acest punct de vedere, tunelurile subterane au avut un rol crucial în adăpostirea așa-numitelor cartiere generale de unde se transmiteau principalele directive și operațiuni militare.

Pe 7 mai, anul acesta, Muzeul Transporturilor din Londra va deschide stația de metrou din Down Street pentru a putea fi vizitată de turiști și de oricine este interesat de semnificațiile istorice ale acesteia.

  • tunel statie metrou winston churchill razboi
    Tunelul și stația de metrou din Down Street, Londra
    Foto Getty

    Tunelul a fost dotat cu un ascensor
    Foto Getty
  • tunel statie metrou winston churchill razboi
    Tunelul și stația de metrou din Down Street, Londra
    Foto Getty
  • tunel statie metrou winston churchill razboi
    Tunelul a fost împărțit în mai multe compartimente în timpul războiului
    Foto Getty
  • tunel statie metrou winston churchill razboi
    Tunelul și stația de metrou din Down Street, Londra
    Foto Getty
1/11

Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!

Loading...