Violenţele din taberele refugiaţilor din Germania pun autorităţile în dificultate. Aceştia nu se abţin să folosească cuţitele şi armele albe, după cum mărturiseşte purtătorul de cuvânt al sindicatului polițiștilor germani.


Rainer Wendt (58 de ani), preşedintele sindicatului poliţiştilor germani, a dezvăluit marţi (29 septembrie) o serie de probleme săvârşite de către refugiaţi, odată cu venirea lor în Germania. Potrivit agenției DPA, Rainer Wendt a povestit despre situațiile sumbre din taberele de refugiați, despre femeile violate și abuzurile comise asupra copiilor. “Astfel de violențe se petrec de săptămâni, chiar de luni de zile”, a povestit el. Rainer a propus ca imigranții să fie separați în funcție de grupurile religioase din care fac parte, astfel încât cei violenți să fie expulzați în țările lor, potrivit agerpres.ro.
“Imigranții se grupează pe etnii, religii sau structuri de clan și se atacă folosind cuțite și chiar arme artizanale. Motivația acestor conflicte este obținerea întâietății în interiorul taberei. Și condițiile dificile de acolo contribuie în mare măsură, dar există de asemenea infractori periculoși”, a precizat reprezentantul sindicatului polițiștilor germani.
“Violențele se petrec între musulmani, pentru că majoritatea acestor imigranți aparțin acestei confesiuni. Sunniții se bat cu șiiții, există și mai multe feluri de salafiști. Femeile sunt obligate să poarte vălul islamic. Bărbații sunt obligați să se roage. Islamiștii vor să-și impună valorile”,  a remarcat reprezentantul polițiștilor germani.
Rainer Wendt a mai precizat că imigranții creștini au nevoie de măsuri speciale de protecție. Pe de altă parte, victimele se tem să depună mărturie, lucru ce face ca abuzurile și violurile să fie greu de dovedit, a conchis Rainer. Potrivit cotidianului Bild, în fiecare zi peste 10.000 de imigranți arabi, africani și asiatici ajung în Germania, în ciuda controalelor la frontiera sudică a țării. Presa germană a menţionat în ultima vreme și despre scenele de violență din taberele de refugiați din timpul distribuției de alimente.

Loading...