Avion rusesc cu 92 de pasageri, prăbuşit în Marea Neagră. Se ducea în Siria

Ultima actualizare:

    La bordul aeronavei se aflau 92 de pasageri
La bordul aeronavei se aflau 92 de pasageri

Un avion rusesc s-a prăbuşit duminică (25 decembrie), la doar câteva minute după ce a decolat din staţiunea Soci de la Marea Neagră. La bordul aeronavei se aflau 92 de pasageri, printre care jurnalişti şi o cunoscută formaţie de muzică militară, corul Alexandrov al Armatei Roşii. Ei ar fi trebuit să ajungă în provincia siriană Latakia.

Update 10.15: Primul trup neînsufleţit al unui pasager a fost găsit, conform independent.co.uk.

Aeronava Tu-154 a decolat de la Moscova şi avea destinaţia Siria. Avionul trebuia să aterizeze pentru a fi realimentat cu combustibil pe un alt aeroport. Din cauza vremii nefavorabile, aceasta a fost direcţionat spre aeroportul internaţional din Soci. La circa 20 de minute după decolarea din Soci, avionul a dispărut de pe radar. 

La bord se aflau 92 de pasageri, printre care 9 jurnalişti şi membri ai corului Armatei Roşii, care a concertat în trecut şi la Bucureşti. Unul dintre membrii corului Alexandrov, care nu a plecat în această deplasare pentru că tocmai devenise tată, a declarat pentru presa rusă că la bordul aeronavei se aflu circa 50 de componenţi ai renumitului cor al Armatei Roşii, care ar fi trebuit să susţină un singur concert în Siria, pentru militarii ruşi, conform adevarul.ro. 

Ministerul rus al Apărării a declarat că resturi ale aeronavei dispărute au fost găsite în largul coastelor staţiunii Soci, la circa 1,5 kilometri de ţărm, în Marea Neagră, la o adâncime de circa 70 de metri, transmite Russia Today. Nu există informaţii despre eventuali supravieţuitori. Conform unor membri ai echipelor de salvare din Soci, obiecte aparţinând pasagerilor de la bord ar fi fost găsite în apele mării.

Conform unui purtător de cuvânt al Kremlinului, preşedintele rus Vladimir Putin a fost informat în legătură cu această situaţie şi primeşte în permanenţă date de la serviciile de urgenţă.

TU-154 este unul dintre cele mai rapide avioane de pasageri, putând atinge viteze de 1.000 km/h. Aeronava este de construcţie sovietică, modelul datând din anii 1960.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
banner mama luiza melencu png
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
Ion Iliescu. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net