În 23 aprilie, familia regală a Marii Britanii s-a îmbogățit cu încă un membru, prințul Louis, al treilea copil al lui Kate Middleton și al prințului William. La opt săptămâni de când Louis a venit pe lume, părinții săi au anunțat locul și data în care va avea loc botezul mezinului.


"Ducele și ducesa de Cambridge sunt încântați să anunțe că botezul prințului Louis va avea loc luni, 9 iulie, la Capela Regală de la Palatul St. James din Londra. Slujba va fi ținută de Arhiepiscopul de Caterbury Justin Welby", se arată în comunicarea oficială de la Palatul Kensington, conform Daily Mail.

În același lăcaș de cult a fost creștinat și prințul George, primul născut al ducilor de Cambridge, în timp ce prințesa Charlotte a fost botezată la Biserica Sfânta Maria Magdalena, în Sandringham.

Prințul Louis este al cincilea în succesiunea la tronul Marii Britanii și al șaselea strănepot al Reginei Elisabeta a II-a. 

Loading...