Turiști din întreaga lume se îmbulzesc în orășelul maritim francez Cap d`Agde unde tot ce-ți trece prin minte poate deveni realitate. Satul naturist Cap d`Agde, cândva o simplă dumbravă de măslini, astăzi este un magnet pentru nudiști din diverse colțuri ale lumii, având 40.000 de locuitori lipsiți de inhibiții în lunile fierbinți de vară.


Fondarea orașului

cet2840wyaafhr_.jpg

Cap d`Agde nudisti orasel franta dezbracati
Nudiști în Cap d`Agde
Foto Twitter

 

Potrivit News.com, povestea orășelului de nudiști începe în anii 1950 când a fost fondat de familia Oltra, care se ocupa cu creșterea măslinilor. După ce aceasta a obținut o autorizație oficială din partea statului francez, Clubul Oltra a devenit un rai pentru numeroase familii de nudiști din Germania și Țările de Jos.

Ulterior, „petrecăreții” au început să își construiască mai multe căsuțe și cabane pentru a locui acolo pe tot parcursul anului, nu doar în sezonul estival. Astfel, treptat orașul s-a extins și au venit vizitatori dezinhibați din întreaga lume.

Toți cei care vor să umble dezbrăcați trebuie să plătească

b-phzbtxiaaewiq.jpg

Cap d`Agde nudisti orasel franta dezbracati
Nuditatea este o stare fapt, indecența este o stare de spirit
Foto Twitter

 

Prin anii 1970, guvernul francez căuta diferite modalități de a dezvolta linia de coastă care era o regiune foarte săracă. În timp ce alte state adunau venituri doar din turism, autoritățile franceze au avut brilianta idee de a percepe impozit suplimentar pentru cei care umblau dezbrăcați. Vizitatorii plăteau 8 euro la intrarea în oraș, își lăsau hainele într-un loc special, unde erau în siguranță, iar apoi erau liberi să fie totuna cu „mama natură”.

A devenit o veritabilă destinație turistică

88e7d0bd45c8818c65e6db6e416d34fc.jpg

Cap d`Agde nudisti orasel franta dezbracati
Hoteluri în Cap d`Agde
Foto Flickr

 

Ulterior a fost îmbunătățită și infrastructura pentru a deveni o zonă cu adevărat turistică. Au fost construite hoteluri, căi ferate și legături cu liniile aeriene principale la care au contribuit investitori din Germania, Marea Britanie și Scandinavia.

În timp ce în alte state există doar plaje pentru nudiști, Cap d`Agde este singurul oraș din lume unde serviciile publice sunt oferite de funcționari nudiști: bancheri, frizeri, medici oftalmologi sau vânzătorii din supermarketuri.

Nuditatea este obligatorie

cet29akwaaete1w.jpg

Cap d`Agde nudisti orasel franta dezbracati
Nudiști în Cap d`Agde
Foto Twitter

 

În timp ce pe plajele de nudiști din alte țări este permis să porți o îmbrăcăminte sumară dacă dorești, în Cap d`Agde nuditatea este obligatorie. În ciuda acestei reguli, serile sunt uneori mai răcoroase, dar nudiștii preferă să se acopere doar cu haine simple, cât mai transparente.

 A devenit un orășel al dezmățului

cet29hrxiaaf0s0.jpg

Cap d`Agde nudisti orasel franta dezbracati
Nudiști în Cap d`Agde
Foto Twitter

 

În ciuda faptului că acest orășel a fost fondat de oameni care erau lipsiți de vreo obsesie sexuală sau vicii de acest gen, criticii spun că azi Cap d`Agde a devenit un loc prielnic pentru voyeuri și libertini. Cu ani în urmă, în centrul orașului se aflau un parc și o piscină, dar în 2005 acestea au fost demolate pentru a se contrui baruri și cluburi de noapte. Tot mai mulți tineri profită de libertățile orășelului pentru a se implica în diverse activități imature și destrăbălare.

ljbnkbhjhv.png

Cap d`Agde nudisti orasel franta dezbracati
Așa umblă fetele în Cap d`Agde
Foto Instagram

 

Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!

 
 
Loading...