Cine este Sofia Sapega, iubita opozantului Protasevici, arestată și ea pe aeroportul din Minsk

Ultima actualizare:

    Sofia Sapega ar putea sta două luni în detenție, într-un centru KGB
Sofia Sapega ar putea sta două luni în detenție, într-un centru KGB

Sofia Sapega (23 de ani) este iubita lui Roman Protasevici, jurnalistul capturat de autoritățile belaruse în urma deturnării unui avion comercial plin cu pasageri. Tânăra este studenta, are cetățenie rusă, dar locuiește în Lituania, la Vilnius. Sofia a fost și ea arestată duminică pe aeroportul din Minsk însă, deocamdată, ne se știe exact ce soartă va avea. Oficial, ea va fi închisă pentru două luni.

Sofia Sapega, acuzată în Belarus de infracțiuni penale 

Studenta rusă Sofia Sapega, care a fost reţinută împreună cu activistul şi jurnalistul belarus Roman Protasevici, după ce avionul în care se aflau a fost deturnat spre Minsk pentru a fi arestaţi, are 23 de ani și este masterand la Universitatea de Ştiinţe Umaniste Europene din Vilnius, Lituania. Ea a fost reţinută de regimul de la Minsk în legătură cu suspiciunea de a fi comis, în perioada august-septembrie 2020, infracţiuni în temeiul mai multor articole din Codul penal belarus, arată un comunicat al Ministerului rus de Externe. În ziua în care a fost reținută, Sapega se întorcea în Lituania pentru a-şi susţine o disertaţie, potrivit Universităţii. Fata era însoțită de Roman Protasevici. 


    Sofia Sapega, obligată să vorbească în fața camerelor într-un video postat pe Internet
Sofia Sapega, obligată să vorbească în fața camerelor într-un video postat pe Internet

Sofia apare și ea într-un filmuleț, obligată să vorbeacă, la fel ca Protasov 

Sofia Sapega apare într-o înregistrare făcută în detenţie, un filmuleț în care pare a fi forțată să vorbească. 

Un clip publicat marţi pe un canal Telegram pro-Lukaşenko prezintă o femeie care spune că este Sofia Sapega şi care recunoaşte că este editor al unui cont social media, Black Book of Belarus, pe care au fost publicate informaţii personale despre poliţişti belaruşi, o infracţiune în fosta ţară sovietică. Este foarte posibil ca ea să fi fost forţată să vorbească, scrie news.ro.

Această înregistrare a apărut la o zi după ce Protasevici a fost „forţat să mărturisească” că a organizat proteste masive după alegerile prezidenţiale din Belarus de anul trecut. 

”Sunt Sapega Sofia Andreevna, născută pe 10 februarie 1988. Sunt cetățean al Federației ruse, trăiesc în Lituania, la Vilnius”, spune ea către camera care o filmează. În videoclip, Sapega stă într-o cameră neidentificată, cu o ușă pe fundal. Potrivit avocatei Sofiei Sapega, tânăra fost arestată pentru două luni și va fi ținută în centrul de detenție preventivă al KGB din Belarus. Acuzațiile exacte împotriva ei nu au fost încă anunțate de regimul Lukașenko.

Ultimul mesaj al Sofiei, înainte de a fi arestată: „Mami”

Anna Dudici, mama Sofiei, a declarat marţi pentru Reuters că fiica ei este nevinovată şi că doar se afla în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Femeia a dezvăluit pentru BBC că fiica sa a reuşit să îi trimită un mesaj, „mami”, pe WhatsApp înainte de a fi arestată. Ea a adăugat că Sofia se află într-o închisoare din Minsk şi că Ministerul rus de Externe a spus că ca cerut acces consular. Mama tinerei a pus la îndoială libertatea de exprimare a fiicei sale după ce a văzut videoclipul apărut pe rețelele de socializare. „Chiar și prieteniimei m-au sunat și mi-au spus...aceasta este o manieră neobișnuită pentru ea de a vorbi. Se leagănă, cu ochii pe cer de parcă i-ar fi frică să nu uite ceva ”, a mai spus Anna Duduci,

„Astăzi, Sofia a fost interogată. A fost acuzată că a comis o infracţiune penală. A fost aleasă o măsură preventivă - detenţie pentru o perioadă de două luni”, a spus avocatul ei,  Alexander Filanovici, marţi, pentru BBC.


    Roman Protasevici, în momentul în care a fost arestat de autoritățile belaruse
Roman Protasevici, în momentul în care a fost arestat de autoritățile belaruse

Roman Protasevici, considerat terorist în Belarus, se teme că va fi ucis

Protasevici se confruntă cu acuzaţii legat de relatările despre protestele din august anul trecut şi spune că se teme de pedeapsa cu moartea, după ce a fost plasat pe o listă a teroriştilor. Belarusul este singura ţară europeană care încă execută prizonierii.

Ţările occidentale acuză Belarusul că a deturnat avionul Ryanair, care a fost redirecţionat din cauza unei presupuse alerte cu bombă. Mai multe companii aeriene au spus că nu vor mai traversa spaţiul aerian al Belarusului. Luni, la Bruxelles, liderii statelor membre UE au promis, în urma acestui incident, mai multe sancţiuni economice privind Belarusul.

CITEȘTE ȘI: Roman Protasevici, primul mesaj pe rețelele de socializare. Spune că este bine, dar are fața plină de vânătăi

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
On Cloudboom Strike jpg
image
image
image
image
image
image
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
criza epilepsie jpg
Traficul din Bucureştiul de altădată, în imagini jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net