Cum a alinat Donald Trump durerea familiilor victimelor de la World Trade Center

Ultima actualizare:

    Donald Trump și Melania Trump au ținut un moment de reculegere în memoria victimelor Foto: Getty
Donald Trump și Melania Trump au ținut un moment de reculegere în memoria victimelor Foto: Getty

Președintele Statelor Unite ale Americii a ținut luni, 11 septembrie un discurs cu ocazia comemorării a 16 ani de la unul dintre cele mai sângeroase atentate teroriste din istorie. Pe 11 septembrie 2011, două avioane au fost deturnate și s-au ciocnit de turnurile gemene ale World Trade Center, care au fost dărâmate în întregime. Atentatele sângeroase care s-au soldat cu moartea a aproximativ 3.000 de persoane au fost revendicate de gruparea teroristă Al-Qaeda, iar coordonatorul operațiunii monstruase a fost Osama bin Laden.

În discursul său, Donald Trump i-a avertizat pe cei cu intenții violente că America nu va fi intimidată și că persoanele care vor îndrăzni să înfrunte Statele Unite se vor afla pe lunga listă a inamicilor învinși: „ Valorile noastre vor rezista, oamenii noștri vor învinge, națiunea noastră va câștiga, iar aminitirea celor dragi nouă va fi veșnic în sufletele noastre”.

La ora 8.46 dimineața, ora la care a avut loc primul atac acum 11 ani în urmă, Președintele și Prima Doamnă au ținut un moment de reculegere pentru cele 2977 de personae care și-au pierdut viața în atentatele de la World Trade Center. Momentul de reculegere a fost urmat de discursul lui Trump: „Astăzi este o ocazie specială și mereu va rămâne astfel. Familiilor celor care au pierit în urma atentatelor, vreau să vă asigur că știm că nu trece o zi fără să vă gândiți la ei, iar astăzi suntem aici pentru a deplânge împreună pierderea lor timpurie. Nici o forță a Pământului nu vă poate lua aminitirea lor, diminua iubirea sau răpi determinarea de a trăi în continuare cu idea pierderii lor. Deși nu putem să vă ștergem durerea, putem onora sacrificiul celor care au pierit printr-un jurământ în care promitem că vom face tot ce ne stă în putință pentru ca locuitorii Americii să fie în siguranță”


    Ivanka Trump și soțul său, Jared Kusher, consilieri prezidențiali Foto: Getty
Ivanka Trump și soțul său, Jared Kusher, consilieri prezidențiali Foto: Getty

Fiica lui Trump, Ivanka Trump, care deține rolul de consilier prezidențial, a fost prezentă la ceremonie alături de soțul ei, Jared Kusher, care este la rândul său consilierul lui Donald Trump.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
ion iliescu 0 jpeg
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
pinguin chinstrap istock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net