Viața personală a președintelui Federației Rusiei este învăluită în mister și în teorii ale conspirației. Are copii Vladimir Putin? Cine sunt copiii lui Vladimir Putin? Are Vladimir 2 sau 3 copii? Jurnaliștii din toate colțurile lumii s-au chinuit să răspundă la aceste întrebări și, din puținele informații care au răzbătut în spațiul public, curioșii au putut să afle câteva amănunte despre cel mai de preț secret al liderului de la Kremlin: cine sunt, cu adevărat, copiii lui Vladimir Putin!


Vladimir Putin (65 de ani) a încercat să-și țină viața personală departe de lumina reflectoarelor. De la mariajul său de 30 de ani la zvonurile privind faptul că ar avea o iubită, Vladimir Putin și administrația de la Kremlin s-au străduit din greu să țină presa departe de viața sa personală. Copiii lui Vladimir Putin au fost ținuți departe de ochii indiscreți ai publicului, alimentând întrebările celor care se îndoiau de faptul că liderul de la Kremlin chiar ar avea copii!

Putin a acceptat, însă, în urmă cu ceva ani, să pună în sfârşit capăt bârfelor și, în timpul unei conferințe de presă, a făcut câteva referiri la familia sa. “Nu au fost niciodată copii-vedetă şi au încercat mereu să evite a ieşi în evidenţă în viaţa publică. Trăiesc în Rusia. Nu au învăţat nicăieri decât în Rusia. Sunt mândru de ele, continuă să studieze şi lucrează. Fetele mele vorbesc fluent trei limbi europene”, a mai spus preşedintele rus. În afară de aceste afirmații, nu prea mai există multe informații oficiale despre copiii lui Vladimir Putin, pesemne din motive de securitate. Se crede că fetele lui Vladimir Putin chiar ar purta alte nume de familie, pentru a nu fi recunoscute.

Ce se mai știe, de fapt, despre copiii lui Vladimir Putin

Vladimir Putin are două fiice din prima lui căsnicie pe care a avut-o cu Lyudmila Shkrebneva, un însoțitor de zbor. Cei doi au fost căsătoriți timp de 30 de ani iar mariajul lor s-a terminat în anul 2013. Vladimir Putin și Lyudmila Skhrebneva au împreună două fete: Maria și Katerina. Prima s-a născut în Leningrad, în anul 1985 iar Katerina în 1986, în Germania, acolo unde familia lui Putin a trăit în timp ce șeful de la Kremlin, la vremea aceea, era ofițer KGB. Ambele fiice poartă numele bunicelor lor. Mariei i se mai spune și Masha iar Katerina este alintată cu Katya.

Vladimir Putin, în tinerețe, pe vremea când formau o familie fericită, cu soţia Liudmila şi cele două fete

Atunci când familia lui Putin s-a mutat la Moscova în 1996, fetele au urmat un liceu unde limba folosită era germana. Se spune că cele două fete, în momentul în care Vladimir Putin a câștigat primul mandat de președinte al Federației Ruse, au fost retrase de la școală și și-au continuat studiile acasă.

Copiii lui Vladimir Putin, răsfățați de tatăl lor

„Nu toți tații sunt atât de iubitori cu copiii lor așa cum este el”. Caracterizarea îi aparține Lyudmilei iar vorbele ei au fost publicate pe site-ul guvernului de la Kremlin. „Întotdeauna le-a răsfățat, în timp ce eu am fost cea care trebuia să le disciplinez”.

Maria a studiat biologia în timpul liceului și a urmat Facultatea de Medicină din Moscova în timp ce Katerina este licențiată în studii asiatice. Ambele fete au mers  la universitate sub identitate falsă.

Maria este fata cea mare a lui Vladimir Putin
Putin, împreună cu fata cea mare, Maria (33 de ani)
Foto: AFP

Astăzi, Maria are 33 de ani și este cercetător în domeniul medicinei și locuiește la Moscova, fiind căsătorită cu olandezul Jorrit Faassen. Cei doi ar avea un copil iar mărturisirea a fost făcută chiar de Vladimir Putin regizorului Oliver Stone, în anul 2017.

Katherina Putin, fata cea mică a lui Vladimir Putin
Katherina este al doilea copil al lui Vladimir Putin

Katherina duce o viață mult mai extravagantă. Are 31 de ani, este dansatoare acrobată, ocipă o poziție de top în cadrul Universității de Stat din Moscova și conduce un start-up ce valorează 1.7 miliarde de dolari. Ea a fost căsătorită timp de cinci ani cu miliadarul rus Kirill Shamalov, dar cei doi au divorțat anul acesta. El are o avere de 2 miliarde de dolari.

Mai are Vladimir Putin încă un copil? 

Există zvonul neconfirmat că Vladimir Putin ar mai avea un copil cu gimnasta Alina Kabaeva. Cei doi au făcut cunoștință în anu 2004, înainte de Jocurile Olimpice de vară la reședința prezidențială din Novo-Ogaryovo, dar nu există o dovadă certă nici măcar dacă cei doi au fost sau nu împreună!

alina kabaeva iubita lui vladimir putin
Alina Kabaeva și Vladimir Putin, la ceremonia de întâmpinare a sportivilor ruși care au participat la Olimpiada din 2004

Ziarul Blick scria, în anul 2015, că, partenera de viaţă a lui Vladimir Putin, fosta gimnastă Alina Kabaeva, în vârstă de 31 de ani, ar urma să nască în secret la o clinică privată din Elveţia. La vremea respectivă se spunea că preşedintele rus ar fi rezervat două saloane la Clinica Sant’Anna din orăşelul Sorengo, Cantonul Ticino, unde Kabaeva ar fi adus pe lume cel de-al treilea copil al lui Putin.

Se spune că Putin ar fi ales Sorengo la recomandarea prietenului său, fostul premier italian Silvio Berlusconi, după ce şi fiica acestuia, Barbara, i-a născut la aceeaşi clinică un nepot în 2009.

loading...
Loading...