Doi agenţi din cadrul Poliţiei Capitoliului au depus plângere împotriva fostului preşedinte Donald Trump, pe care-l acuză de incitarea asaltului violent de la 6 ianuarie la sediul Congresuuli Statelor Unite.


Donald Trump a fost dat în judecată de doi oameni ai legii care au fost profund afectați de cele întîmplate la Capitoliu în data de 6 ianuarie. 

Cei doi reclamanţi, James Blassingame şi Sidney Hemby, afirmă că au suferit ”răni fizice şi psihologice” în aceste confruntări - în opinia lor urzite de către Donald Trump, care se afla atunci în ultimele zile ale preşedinţiei sale şi refuza aprig să-şi recunoască înfrângerea în faţa lui Joe Biden.

”Insurgenţii au fost încurajaţi de comportamentul domnului Trump din ultimele luni, care i-a determinat pe susţinătorii săi să creadă în falsele sale afirmaţii potrivit cărora era pe punctul de a fi îndepărtat de la Casa Albă din cauza unei farude electorale masive”, subliniază ei în această plângere, depusă la un tribunal federal la Washington.

”Mulţimea insurgentă, pe care domnul Trump a încins-o la roşu, incitat, ghidat, ajutat şi căreia îi era complice, şi-a croit un drum cu forţa împotriva reclamanţilor şi colegilor lor, pe care i-a urmărit şi agresat”, acuză ei, potrivit News.ro.

James Blassingame, un poliţist afroamerican care lucrează de 17 ani la Poliţia Capitoliului, precizează că a fost rănit la cap şi la spate şi că suferă de sechele psihologice în urma atacului de la sediul Congresului. Mai mult decât atât, el susține că a fost  ținta unor remărci rasiste care au venit din partea susținătorlor fostului președinte american, Donald Trump. 

Sidney Hemby, care se află în post de 11 ani, a fost rănit la mâini şi la genunchi, după ce a fost zdrobit de uşile de la intrarea în Capitoliu. În plus, el a fost stropit pe față cu produse chimice. ”Agentul Hemby are de obicei un comportament calm, însă îi este dificil să gestioneze consecinţele psihologice ale unor atacuri neîncetate”, se subliniază în plângerea depusă împotriva lui Trump. 

 
 
Loading...