Două adolescente, arestate în Nisa pentru că plănuiau un atac terorist

Ultima actualizare:

    Două adolescente aveau legătură cu un militant ISIS suspectat în mai multe atentate pe teritoriul FranțeiFoto Getty
Două adolescente aveau legătură cu un militant ISIS suspectat în mai multe atentate pe teritoriul FranțeiFoto Getty

Două adolescente au fost arestate în orașul francez Nisa la jumătatea lunii septembrie pentru că aveau legături cu Rachid Kassim, un militant al Statului Islamic, suspectat în organizarea atacurilor teroriste de la Paris.

Cele două tinere, care au vârste de 17, respectiv 19 ani, foloseau rețeaua de socializare mobilă Telegram pentru a ține legătura cu Kassim, despre care se crede că ar fi participat la mai multe încercări de atentate pe teritoriul Franței, informează Reuters.

„Ele erau îndemnate să comită un atentat asupra unor ţinte precise, pentru a răzbuna moartea recentă a purtătorului de cuvânt al Statului Islamic”, a declarat o sursă apropiată anchetei pentru cotidianul Le Parisien.

Cele două adolescente au recunoscut că aveau în intenție să comită atacul, dar au renunțat. În doar zece zile, încă patru adolescenți au fost arestați pentru că erau suspectați că plănuiau să ucidă în numele ISIS. Cu toții luau legătura cu Kassim prin Telegram, care acum locuiește într-o regiune siriano-irakiană, potrivit informațiilor poliției și surselor judiciare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
Ion Iliescu. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net