O femeie susține că, în copilărie, a fost abuzată sexual de un politician, care a atacat-o chiar sub ochii polițiștilor. Esther Baker spune că făcea parte dintr-un grup de copii care erau abuzați în mod constant de respectivul politician.


Femeia, din Staffordshire (Anglia), spune că a început să fie abuzată încă de la frageda vârstă de șase ani, împreună cu alți copii, și că polițiștii stăteau de pază în timp ce politicianul, care este o persoană prezentă în mediul politic actual, îi viola, potrivit dailymail.co.uk.

Îl cunoșteam pe unul dintre ei (dintre polițiști, n.r.) de la Biserică. De foarte puține ori era îmbrăcat în uniformă, iar atunci când o purta, într-un fel știam, îmi dădeam seama că urma să fie o noapte grea”, a declarat femeia, citată de dailymail.co.uk.

Mai mult, Baker spune că, uneori, chiar și polițiștii luau parte la viol și povestește cum, la un moment dat, a încercat să fugă, însă a fost oprită de unul dintre ei, care i-a spus că îi pare rău. Femeia spune că era una dintre „preferatele” politicianului și că acestuia îi plăcea când ea cânta la pian. Atunci când cânta, bărbatul o punea să se așeze la el în brațe.

A luat parte la asta timp de patru ani. Unul dintre participanții principali la viol. Era acolo destul de des – eram preferata lui. Aș recunoaște acea față oriunde. Am trăit cu ea și multe altele în memorie pentru peste 20 de ani”, a mai spus Baker despre politician.

Șeful adjunct al Poliției din Staffordshire, Jon Drake, a declarat că a început investigațiile în ceea ce privește povestea femeii.

Poliția din Staffordshire se află la începutul investigației în ceea ce privește acuzațiile foarte grave asupra faptelor care s-ar fi întâmplat între anii 1980 – 1990. Ofițeri special instruiți îi iau numeroase interviuri victimei, pentru a putea înțelege ce s-a întâmplat și ce își amintește ea despre persoanele care au participat la abuzuri”, a declarat Drake.

 
 
Loading...