Germanii votează pentru succesorul Angelei Merkel. 60 de milioane de oameni, așteptați la urne

Ultima actualizare:

    Angela Merkelfoto: Getty Images
Angela Merkelfoto: Getty Images

Birourile de vot au fost deschise, duminică dimineaţă, în Germania pentru legislativele în care social-democraţii şi conservatorii îşi dispută succesiunea Angelei Merkel care va părăsi Cancelaria după 16 ani, scrie AFP.

Aproape 60,4 milioane de persoane îşi pot alege deputaţii până la ora 18.00 (16.00 GMT). 40% dintre votanţi erau încă indecişi cu câteva zile înaintea votului crucial pentru prima economie europeană. 

Social-democraţii actualului ministru al Finanţelor Olaf Scholz deţin 25% din voturi, în timp ce conservatorii lui Armin Laschet sunt creditaţi între 22% şi 23%, un scor istoric scăzut, potrivit ultimelor sondaje. 

Merkel a îndemnat electoratul să voteze pentru Laschet 

Publicarea primelor estimări la ieşirea de la urne la ora 16.00 GMT nu ar trebui să prevadă victoria: numărul de votanţi prin corespondenţă nu a fost luat în calcul. Numele viitorului cancelar şi alcătuirea majorităţii sale riscă astfel să nu fie cunoscut până duminică seară.                

Angela Merkel, care se pregăteşte să se retragă din viaţa politică, ar putea rămâne la putere până la sfârşitul anului pentru a încheia programul său actual. La ultimul ei miting în calitate de cancelar, Merkel, 67 de ani din care 30 în politică, a îndemnat sâmbătă electoratul, la Aix-la-Chapelle, să voteze pentru Laschet în numele viitorului ţării. 

Citește și:

Angela Merkel, ultima vizită oficială la Moscova. I-a cerut lui Putin eliberarea lui Navalnîi. Ce răspuns a dat președintele rus

Ce pensie va avea Angela Merkel după încheierea mandatului de cancelar. Suma este exorbitantă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
Regele Charles Kate Middleton jpg
Vitamina FOTO Shutterstock jpg
lapte pixabay jpg
image
vreme furtuna png
femeie loterie loto istock jpg
magazin malle jpg
gunoi freepik jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net