Un teribil accident feroviar s-a produs miercuri dimineață în Republica Cehă, în apropierea localității Milavce, de lângă granița cu Germania, când două trenuri de călători s-au ciocnit frontal. Sunt cel puțin doi morți și zeci de răniți.


Unul dintre trenuri nu a respectat un semnal de oprire

Cel puțin două persoane au murit și alte câteva zeci au fost rănite după ce două trenuri de călători s-au ciocnit într-o zonă rurală din Cehia, pe raza localității Milavce, din regiunea Domazlice. Potrivit informațiilor apărute în presa locală, cele două trenuri s-au izbit frontal în jurul orei 8 dimineața, iar motivul este nerespectarea unui semnal de oprire. 

Poliția din Republica Cehă a informat despre accident pe Twitter: „Astăzi, puțin după ora 8 dimineața, două trenuri s-au ciocnit pe calea ferată din satul Milavce din regiunea Domazlice”. Și agenția de administrare a căilor ferate a transmis că în urma accidentului feroviar mai multe persoane au fost rănite după coliziunea între trenul Ex 351 West Express și trenul de călători 7406.

trenuri-cehia.jpg

Accident feroviar cehia
Primul bilanț al accidentului din Republica Cehă: 2 morți

Ministrul ceh al Transporturilor: „Situația este gravă”

"Situația este gravă, anulez întregul program și sunt în drum spre locul accidentului", a declarat ministrul Transporturilor Karel Havlíček, pe contul său de Twitter. Acesta a scris că unul dintre trenuri a ignorat un semnal de oprire și s-a ciocnit cu o altă garnitură.

Un purtător de cuvânt al serviciului de ambulanță a declarat presei locale că două persoane au murit la fața locului, șapte se aflau într-o stare critică și alte 31 primesc îngrijiri. Ulterior, Czech News Agency (CTK) a confirmat decesul celor două persoane, ca urmare a coliziunii, și a precizat că alte șapte persoane sunt în stare critică.

 
 
Loading...