Jeff Bezos, pe primul loc în clasamentul miliardarilor. Cine iese din top 5 după mai bine de 20 de ani de dominație

Ultima actualizare:

    Jeff Bezos, cel mai bogat om de pe planetă, pentru al patrulea an la rândfoto: Getty Images
Jeff Bezos, cel mai bogat om de pe planetă, pentru al patrulea an la rândfoto: Getty Images

Forbes înregistrează un record de 2.755 de miliardari în lume, potrivit clasamentului anual publicat marţi, 6 aprilie. Pe primul loc se află, pentru al patrulea an la rând, Jeff Bezos, fondatorul şi conducătorul Amazon. Omul de afaceri american Warren Buffett a ieşit din top 5 pentru prima oară după mai bine de 20 de ani.

În pofida crizei economice cauzate de pandemia de coronavirus, averea cumulată a miliardarilor a crescut în acest an la 13.100 de miliarde de dolari (11.090 de miliarde de euro), de la 8.000 de miliarde anul trecut, precizează revista americană.

”Cei foarte, foarte bogaţi au devenit şi mai foarte, foarte bogaţi”, declară la Reuters Video News redactorul-şef al Forbes Randall Lane, potrivit News.ro.

Urcare spectaculoasă pentru Elon Musk

Fondatorul şi CEO-ul Tesla Elon Musk a urcat pe locul doi în clasament, de pe poziţia 31, pe care se afla anul trecut.

Preşedintele-director general al LVMH Bernard Arnault, fondatorul Microsoft Bill Gates şi CEO-ul Facebook Mark Zuckerberg ocupă primele locuri ale clasamentului celor mai bogaţi miliardari din lume.

Warren Buffett a ieșit din top 5 miliardari Forbes

În urma creşterii averilor patronilor din domeniul ”tech”, omul de afaceri american Warren Buffett a ieşit din ”top 5” – pentru prima oară după mai bine de 20 de ani.


    Omul de afaceri Warren Buffett (dreapta) a ieșit din top 5, în vreme de Bill Gates se află pe locul 4foto: Getty Images
Omul de afaceri Warren Buffett (dreapta) a ieșit din top 5, în vreme de Bill Gates se află pe locul 4foto: Getty Images

În clasamentul Forbes au intrat anul acesta 493 de miliardari noi - între care Whitney Wolfe Herd, fondatoarea şi directoarea generală a aplicaţiei de întâlniri online Bumble, listată la bursă anul acesta.

Citește și:

Cine e femeia pentru care divorţează Jeff Bezos? Miliardarul e gata să piardă 80 de miliarde $ numai să fie cu ea

Fotografiile deocheate trimise de şeful Amazon amantei au ajuns la presă. Jeff Bezos e furios

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
pinguin chinstrap istock jpg
Joe Biden in timpul discursului din 7 martie 2024 Foto EPA EFE jpg
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net