Nu există an, în vinerea de dinaintea Crăciunul, ca străzile din Marea Britanie să nu abunde de petrecăreţi care uită numărul paharelor de alcool consumate. Cele mai multe companii își închid birourile şi intră în vacanță, așa că angajații au un motiv serios de distracţie. De fiecare dată însă petrecerea se termină cu arestări, dar şi cu intervenţia medicilor care sunt chemaţi să-i ajute pe englezii mahmuri.


După o noapte de beție, străzile se umplu cu englezi în stare deplorabilă, vomitând sau dormind pe trotuare, urinând în ganguri, fiind luați cu targa de medici sau fiind arestați. În mare scena se repetă în fiecare an, doar protagoniștii din imaginile care fac înconjurul lumii se schimbă. Şi de data aceasta în "Vinerea Nebună" în mai toată Marea Bitanie au curs râuri de alcool, iar pesoanele dispuse să își bea mințile sau să își înece amarul n-au fost puține deloc. S-a făcut greu față situației, aşa că efectivele forțelor de ordine au fost suplimentate. Cu toate că dezmățul din această zi nu mai este de mult o surpriză, imaginile continuă să ne lase fără cuvinte. 

  • mad friday marea britanie
    Vinerea Nebună marchează începutul sezonului de petreceri festive
    foto: Profimedia
  • mad friday marea britanie
    După o noapte de beție, străzile se umplu cu englezi în stare deplorabilă
    foto: Profimedia
  • mad friday marea britanie
    În ultima vineri dinaintea Crăciunului, oamenii din Marea Britanie iau cu asalt barurile și cluburile
    foto: Profimedia
  • mad friday marea britanie
    Majoritatea petrecăreților sunt îmbrăcați mult prea sumar pentru această perioadă a anului
    foto: Profimedia
  • mad friday marea britanie
    Petrecăreţii termină seara de pomină la poliţie
    foto: Profimedia
  • mad friday marea britanie
    Petrecăreţii au nevoie de ajutor pentru a găsi drumul spre casă
    foto: Profimedia
  • mad friday marea britanie
    Fetele beau cot la cot cu băieţii
    foto: Profimedia
  • mad friday marea britanie
    Fetele sunt adesea cărate în spate după o noapte de pomină
    foto: Profimedia
  • mad friday marea britanie
    Englezii se distrează fără să mai ţină cont de numărul paharelor
    foto: Profimedia
  • mad friday marea britanie
    Imagini dezolante pe străzile din Marea Britanie după petrecere
    foto: Profimedia
  • mad friday marea britanie
    Petrecăreţii au nevoie de ajutor specializat după o astfel de seară
    foto: Profimedia
  • mad friday
    După o noapte de beție, englezii abia se mai ţin pe picioare, iar fetele îşi demonstrează abilităţile de acrobate
    foto: Profimedia
  • mad friday marea britanie
    Petrecerile tradiţionale încep înainte Crăciun
    foto: Profimedia
1/13

Majoritatea petrecăreților, îmbrăcați mult prea lejer pentru această perioadă a anului, exagerează cu băutura și au mari dificultăți în a-și păstra demintatea. Până şi femeile uită că sunt îmbrăcate în rochii mini şi ameţite de aburii alcoolului ies din club fiind cărate pe braţe sau în spate de prieteni. 

În Marea Britanie, vinerea dinaintea Crăciunui este cunoscută drept Mad friday (vinerea nebună). În această zi sunt organizate cele mai multe petreceri corporatiste, care se fiecare dată se termină ca în imaginile de mai sus.

Loading...