Meghan Markle şi prinţul Harry au decis să se separe de Casa Regală a Marii Britanii, să renuţe la titluri şi la banii primiţi din partea contribuabililor pentru a duce o viaţă mai liniştită, ferită de energie negativă. La începutul lunii martie au participat la ultima ceremonie oficială în calitate de membrii ai Casei Regale apoi s-au întors în Canada, Vancouver, acolo unde dețin o casă în valoare de 14 milioane de dolari. Se pare că schimbarea este una de bun augur pentru cei doi, potrivit publicației britanice dailymail.co.uk. Iată cum s-au adaptat rebelii familiei regale la noile condiții de trai.


Ducesa de Sussex se bucură din nou de viață de când a părăsit Casa Regală a Marii Britanii, potrivit publicației britanice dailymail.co.uk. Conform acesteia, ducesa simte că este o altă persoană acum că s-a îndepărtat de toată energia negativă care gravita în jurul său atunci când se afla în Marea Britanie. A reușit să îndepărteze starea de claustrofobie, relatează sursa care a preferat să își păstreze anonimitatea.

Ducii de Sussex au părăsit Canada pentru a căuta o locuință în California, mai aproape de mama lui Meghan Markle. Cei doi se tem că granița dintre Statele Unite și Canada va fi curând închisă din cauza epidemiei de covid-19, subliniază dailymail.co.uk.

charles.jpg

charles
Prințul Charles a fost testat pozitiv pentru Covid-19
Foto Gettyimages

Meghan Markle și-a găsit de lucru 

Meghan visează să întruchipeze cândva un personaj dintr-un film cu superoi, însă până va veni acel moment se pare că a acceptat să colaboreze cu Disney. Disney Nature a anunțat că Ducesa de Sussex va nara documentarul Elephant care va fi lansat pe platforma Disney+ pe data de 3 aprilie. „Elephant”, regizat de Mark Linfield, Vanessa Berlowitz şi Alastair Fothergill, va avea premiera pe Disney+ în aceeaşi zi cu documentarul „Dolphin Reef”, narat de actriţa Natalie Portman.

Prințul Harry speră la o viață mai liniștită după retragerea din Casa Regală 

Prințul Harry speră că retragerea sa din Casa Regală îi va aduce liniște și fericire. El a afirmat că a acceptat toate condițiile necesare retragerii sale din linia de succesiune, fiind conștient că acest lucru nu va schimba cu nimic ceea ce simte față de Marea Britanie și poporul său. „Am acceptat acest lucru ştiind că nu schimbă cine sunt sau cât sunt de dedicat. Dar sper că asta vă ajută să înţelegeţi la ce s-a ajuns, că mă voi retrage din tot ceea ce am cunoscut vreodată, pentru a face un pas înainte spre ceea ce sper că va fi o viaţă mai liniştită”, a adăugat el, potrivit edition.cnn.com.

 

 
 
Loading...