Ne rugăm pentru sănătate la Piatra Ungerii

Ultima actualizare:

    Creştinii ating lespedea pe care a fost pregătit de înmormântare Iisus şi lasă aici acatiste
Creştinii ating lespedea pe care a fost pregătit de înmormântare Iisus şi lasă aici acatiste

Acestea sunt cele mai triste zile ale Postului Paştelui şi în toate bisericile ortodoxe se oficiază, până vineri, slujbe speciale, numite Denii. Şi la Ierusalim, la Mormântul Sfânt, pelerinii vin cu miile ca să se roage la “Piatra Ungerii”, locul unde Iisus a fost pregătit pentru înmormântare.

Ierusalimul este loc de pelerinaj, în special în Săptămâna Mare. „Drumul Crucii”, „Via Dolorosa” în latină, ceea ce înseamnă „Drumul durerii”, este calea urmată de Domnul nostru Iisus Hristos, cu Crucea pe umeri, de la pretoriu, unde a fost dată sentinţa de condamnare la moarte, până la Golgota, locul unde a fost răstignit. Dacă în bisericile româneşti, seară de seară se ţin slujbe speciale, numite Denii, la Ierusalim este o slujbă continuă. Credincioşi din toate colţurile lumii vin să se roage la “Piatra Ungerii” şi să lase acatiste pentru sănătate, bunăstare şi înţelegere.


    Reporterul Click! a stat la coadă să ajungă la Piatra Ungerii
Reporterul Click! a stat la coadă să ajungă la Piatra Ungerii

Chiar dacă Biserica Mormântului Sfânt este în continuare un imens şantier, marți s-a făcut pomenirea celor zece fecioare. Cinci dintre ele aveau candelă fără ulei, iar cinci, candelă cu ulei. Candela fără ulei reprezintă realizarea de sine în nepăsare de ceilalţi. Candela cu ulei reprezintă evlavia însoţită de milostenie. Această pildă arată că Hristos trebuie să Se regăsească în fiecare dintre noi, în orice moment.


    Biserica Sfântului Mormânt, un imens şantier
Biserica Sfântului Mormânt, un imens şantier

În Joia Mare din Săptămâna Patimilor, există obiceiul ca, în unele mănăstiri, stareţul să spele picioarele a doisprezece din călugării mănăstirii pe care o conduce. Ritualul se face în amintirea spălării picioarelor Apostolilor de către Hristos, înainte de Cina cea de Taină. La fel se întâmplă şi la Ierusalim în fiecare an, unde Patriarhul Ierusalimului spală picioarele a 12 episcopi. Evenimentul are loc în Curtea Sf. Mormânt din Cetate. 

Vineri, Fiul lui Dumnezeu este răstignit pe cruce. Pelerinii veniţi la Ierusalim străbat Via Dolorosa, Drumul Crucii sau Drumul Durerii parcurs de Iisus, cu 2000 de ani în urmă, adică traseul parcurs de Iisus până la locul răstignirii. Săptămâna grea şi plină de încărcătură emoţională se termină cu Lumina Sfântă, care se aprinde sâmbata, la orele prânzului, la Mormântul Sfânt din Israel. Puteţi ajunge în Israel cu zborurile directe  Wizz Air  din 5 oraşe din România - Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi şi Timişoara - spre Tel Aviv.

Sfânta Lumină a despicat coloana de marmură


    Creştinii ating lespedea pe care a fost pregătit de înmormântare Iisus şi lasă aici acatiste
Creştinii ating lespedea pe care a fost pregătit de înmormântare Iisus şi lasă aici acatiste

În Sâmbăta Mare a anului 1579, turcii au interzis patriarhului şi creştinilor ortodocşi să intre în Biserica Învierii pentru ceremonia primirii Sfintei Lumini din cauza armenilor, care plătiseră să fie lăsaţi să slujească acolo. Patriarhul din acea vreme era Sofronie al IV-lea. Era primul an al patriarhatului său şi era lipsit de dreptul de a participa la primirea în chip minunat a Sfintei Lumini. Rămas fără acest drept, patriarhul s-a rugat toată ziua lângă o coloană din partea stângă a uşii de la intrare în biserică. După apusul soarelui, coloana s-a despicat şi Sfânta Lumină a izvorât din interiorul ei. Despicătura din coloană are o înălţime de 1,20 m.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
Ion Iliescu. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net