O femeie a fost abuzată sexual de maimuțe. Uite ce i-au făcut doi macaci

Ultima actualizare:

    Macacii Barbary din Gibraltar sunt cunoscuți pentru comportamentul lor agresivfoto: Wikipedia
Macacii Barbary din Gibraltar sunt cunoscuți pentru comportamentul lor agresivfoto: Wikipedia

Britanica Melissa Hart, în vârstă de 23 de ani, și-a petrecut vacanța la Gibraltar special pentru a vedea faimoasele maimuțe Barbary, însă când a ajuns în fața lor, acestea au avut o reacție neașteptată.

Femeia era îmbrăcată numai în costum de baie când a ajuns la loc în care se aflau macacii. Când s-a apropiat, doi dintre ei au sărit pe ea și au început să o tragă de păr și de haine, potrivit Adevărul.

În cele din urmă, maimuțele au reușit să-i smulgă sutienul, descoperindu-I sânii, iar femeia mărturisește că cele două animale au atins-o în zonele intime. În loc să o ajute să scape de cele două animale, turiștii care au asistat la scenă au preferat să se amuze de pe margine, conform spuselor femeii.

Furioasă, femeia a mers la cea mai apropiată secție de poliție și le-a povestit agenților cum a fost hărțuită sexual și făcută de rușine de către cele două maimuțe.

M-am simțit complet neajutorată când cele două maimuțe m-au prins și m-au pipăit în cele mai intime părți ale corpului. Apoi, cu un strigăt, una dintre ele mi-a smuls sutienul”, a declarat femeia, citată de Adevărul.

Din păcate, polițiștii nu au luat măsuri în această situație, întrucât agresorii sunt animale, iar din cauza faptului că nu au simțul rațiunii, acestea nu pot fi trase la răspundere.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
magazin malle jpg
gunoi freepik jpg
masina sicriu mecum auctions jpg
vaza flori jpg
banner mama luiza melencu png
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net