Opoziţia a dat cu gaze lacrimogene în Parlament

Ultima actualizare:

    Deputaţii au venit cu măşti de gaze  pentru a-i izgoni pe membrii  partidelor de la Putere din plenFoto: AP
Deputaţii au venit cu măşti de gaze pentru a-i izgoni pe membrii partidelor de la Putere din plenFoto: AP

Circ mai ceva ca la „Cascadorii Râsului” în Parlamentul din Kosovo! Chiar înainte să anunţe Bugetul pe 2016, deputaţii kosovari au trecut la discutarea relaţiilor cu Serbia. Atunci a izbucnit haosul!

Parlamentarii Glauk Konjufca şi Time Kadrijaj, din Opoziţie, au venit cu bombe lacrimogene ascunse în buzunarele de la sacouri. Când preşedintele Parlamentului, Kadri Veseli, a anunţat următoarea temă de discuţie, le-au aprins. Toată Opoziţia şi-a pus măştile şi a confiscat, luni, prezidiul.

Tuşind şi cu lacrimi în ochi, reprezentanţii partidelor aflate la Putere au continuat dezbaterile într-o altă sală. “Da, am lansat gaze lacrimogene. Ne vom continua mişcarea pentru a opri abuzurile Guvernului“, a declarat Konjufca, deputat al mişcării Vetevendosje.

simeon stalpnicul png

Deputaţii partidelor aflate la putere şi-au continuat apoi lucrările în absenţa opoziţiei în altă sală, unde au adoptat bugetul pe anul 2016. Opoziţia intenţionează să blocheze funcţionarea Parlamentului kosovar până la abandonarea acordului — încheiat în 2013, sub egida Uniunii Europene — vizând normalizarea relaţiilor între Serbia şi Kosovo, fost teritoriu sârb locuit de populaţie majoritar albaneză, care şi-a proclamat independenţa unilateral în 2008. 

Premierul ucrainean, săltat de la prezidiu

simeon stalpnicul png

Vineri, premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a fost luat pe sus de un membru al opoziţiei chiar în timpul discursului în care prezenta raportul anual al activităţii Guvernului. Deputatul Oleg Barna a venit la podium cu un buchet de trandafiri roşii şi apoi l-a luat pe sus pe premier, trăgându-l într-o parte. Imediat, colegii din coaliţia de guvernare au sărit în ajutorul lui Iaţeniuk şi atacatorul neutralizat. Încăierarea a fost domolită după intervenţia forţelor de ordine.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
criza epilepsie jpg
Traficul din Bucureştiul de altădată, în imagini jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net