Parlamentul European organizează o dezbatere legată de democrația și justiția din România

Ultima actualizare:

    Joi, 2 februarie, dezbatere în Parlamentul European cu privire la problemele RomânieiFoto: Getty
Joi, 2 februarie, dezbatere în Parlamentul European cu privire la problemele RomânieiFoto: Getty

Miercuri, 1 februarie, parlamentarii europeni de la Bruxelles au decis organizarea unei dezbateri privind situația statului de drept din România.

Parlamentul va dezbate situația justiției și democrației din România, joi, 2 februarie. Delegația României s-a declarat împotriva conținutului și felului în care a fost trimisă în Parlament ordonanța privind modificarea Codurilor Penale. 

„Ceea ce se întâmplă în România este împotriva statului de drept. Se diluează lupta împotriva corupției. Este inadmisibil să existe o asemenea atitudine a unui Guvern UE. La cererea noastră Grupul PPE a solicitat astăzi o dezbatere în plenul Parlamentului European. Susținem totodată demersurile Președintelui României precum și ale CSM pentru restabilirea principiilor statului de drept,” s-a aratăt în comunicatul Partidului Popular European.

Europarlamentarul Norica Nicolai a spus: "Sunt deciziile Cur'ii Constitu'ionale facultative sau obligatorii? Magistrații din România cer această dezbatere'".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net