Proprietarul dronei care a lovit avionul ar putea ajunge la închisoare

Ultima actualizare:

    Dronele au devenit un real pericol pentru avioanefoto: Hepta
Dronele au devenit un real pericol pentru avioanefoto: Hepta

Un avion al companiei British Airways a fost lovit de o dronă, în timp ce ateriza pe Aeroportul londonez Heathrow, duminică (17 aprilie). Deși aeronava a aterizat în siguranță, poliția aviatică locală a lansat o anchetă.

Autoritățile susțin că operatorul dronei ar putea primi o sentință de până la cinci ani de închisoare, dacă se dovedește că a pus avionul în pericol. Deocamdată nu s-au făcut arestări, informează metro.co.uk.

Un raport realizat în luna martie de către autoritățile aviatice britanice a relevat că au existat 23 de situații în care dronele aproape că au lovit avioanele în zbor, în ultimele șase luni.

Steve Landells, specialistul în siguranța zborului de la Asociația Piloților British Airline (Balpa) a explicat că aceste dispozitive sunt un real pericol. „Sincer să fiu, era doar o chestiune de timp până să avem un accident cu o dronă, având în vedere numărul uriaș de drone care sunt pilotate de către amatori, care nu înțeleg riscurile și regulile”, a declarat el.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
Regele Charles Kate Middleton jpg
Vitamina FOTO Shutterstock jpg
lapte pixabay jpg
image
image
actualitate.net
image
actualitate.net