Nu doar Statele Unite ale Americii sunt inamicul lui Putin, ci şi muzica rap! Vladmir Putin doreşte întocmirea unui plan detaliat prin care să poată ţine sub atentă supraveghere fenomenul muzicii rap din Rusia. El consideră că acest gen muzical reprezintă o ameninţare întrucât promovează valori eronate şi incită la protest.


Vladimir Putin doreşte ca muzica rap din ţara pe care o conduce să fie mai bine verificată înainte de a ajunge la urechile adolescenţilor uşor influenţabili şi a tinerilor. Putin şi-a exprimat nemulţumirea în timpul unei întrevederi pe care a avut-o cu unul dintre consilierii săi pe probleme culturale.

El a subliniat că este îngrijorat din cauza faptului că muzica rap promovează mesaje anti-sistem în rândul tinerilor, bazându-se pe trei piloni toxici: sex, droguri şi consumul exagerat de alcool. Preşedintele Rusiei a adăugat, cu îngrijorare, faptul că rap-ul este "o cale care duce spre degradare a naţiunii".

„Există multă poezie în rap și este foarte explicită. Este foarte diferit de falsitatea pop-ului. Din această cauză, poate, tinerii sunt atât de deschiși față de acest stil", i-a explicat lui Vladimir Putin un producător de muzică prezent la discuție, Igor I. Matvienko, potrivit cotidianului The New York Times. Acelaşi producător i-a oferit lui Putin o soluţie. El a propus înfiinţarea unui studio de muzică finanţat de stat, care să creeze strict acest gen de muzică. În schimbul uni sunte cât mai clar şi a unei producţii de bună calitate, cântăreţii răzvrătiţi vor accepta mici modificări ale textelor, susţine producătorul. 

Aceste îngrijorări ale lui Putin au devenit evidente după ce un cunoscut rapper, din sudul federaţiei, originar din Krasnodar, cunoscut pentru textele sale anti-guvernamentale, a dorit să susţină un concert atipic. Cântăreţul ar fi vrut să concenterze urcat pe capota unei maşini, situată în mijlocul fanilor, nu aşa cum ar fi fost obişnuit, pe o scenă.

Aşa cum era de aşteptat, dorinţa nu i-a fost îndeplinită, iar ocncertul a fost anulat. Rapper-ul a fost arestat pentru ideea sa neconvenţională şi trimis la închisoare 12 zile pentru a avea timp să reflecteze asupra instigării la revoltă. 

 
 
Loading...