Regina Elisabeta a II-a a împlinit 92 de ani! De ce are două zile de naștere

Ultima actualizare:

    Regina Elisabeta a împlinit 92 de aniFoto: Getty
Regina Elisabeta a împlinit 92 de aniFoto: Getty

Regina Elisabeta a II-a este unul dintre cei mai în vârstă monarhi pe care i-a avut Marea Britanie. În vârstă de 92 de ani, aceasta își serbează de două ori pe ani ziua de naștere. Însă care sunt motivele pentru aceste două aniversări speciale?

Majestatea Sa a împlinit vârsta de 92 de ani, astăzi, pe data de 21 Aprilie 2018 și va participa la un concert organizat în cinstea Sa, la Royal Albert Hall, difuzat live de televiziunea BBC One, conform Mirror. Însă deși aceasta este data în care s-a născut, astăzi nu este singura zi în care Regina își serbează ziua de naștere. Conform tradiției, aceasta va mai sărbători încă o dată evenimentul, în a doua sâmbăta din luna iunie, zi care a fost desemnată ca fiind „Ziua de naștere oficială a Reginei”, și care se sărbătorește printr-o ceremonie denumită „Trooping the Colour ( Salutul culorilor)”. 


    Regina Elisabeta a II-a, în timpul paradei organizate în cinstea împlinirii a 90 de ani Foto Getty Images
Regina Elisabeta a II-a, în timpul paradei organizate în cinstea împlinirii a 90 de ani Foto Getty Images

Tradiția conform căreia regalitățile își serbează de două ori pe an ziua de naștere a fost implementată acum 250 de ani, de George al II-lea și are strânsă legătură cu starea vremii de afară. Acesta fiind născut în luna noiembrie, nu putea să organizeze parade de ziua sa, vremea fiind de regulă rece. Astfel, a decis să schimbe data aniversării, celebrându-și ziua de naștere în timpul paradei militare de primăvară. De atunci, toți monarhii britanici îi pot urma exemplul, și pot alege să celebreze de două ori pe an ziua de naștere: o dată în privat, alături de familie și apropiați, iar mai apoi pot marca și public evenimentul, prin parade și diverse ceremonii, organizate la data oficială. 

Ziua de naștere a Reginei este sărbătorită de asemenea și prin tragerea a 41 de salve de tun în Hyde Park, 21 de salve de tun în Windsor Great Park și 62 la Turnul Londrei. S-a stabilit ca ziua oficială să se organizează doar sâmbăta, pentru a putea participa câți mai mulți oameni.

La concertul organizat în cinstea Elisabetei a II-a vor interpreta artiști precum: Kylie Minogue, Craig David, Anne Marie și chiar și tânărul Shawn Mendes, plus Orchestra de Concerte a BBC-ului. Anul acesta, ziua oficială va cădea pe 9 iunie. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
sorina pintea png
ion iliescu 0 jpeg
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
pinguin chinstrap istock jpg
Joe Biden in timpul discursului din 7 martie 2024 Foto EPA EFE jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net