Sute de elevi și profesori din Berlin, în carantină după ce s-au îmbolnăvit de Covid-19 la școală

Ultima actualizare:

    Tot mai mulți specialiști susțin că elevii și profesorii ar trebui să poarte mască de protecție și în timpul orelorfoto: Shutterstock
Tot mai mulți specialiști susțin că elevii și profesorii ar trebui să poarte mască de protecție și în timpul orelorfoto: Shutterstock

Cel puțin 41 de școli din Berlin au raportat cazuri de infectare cu noul coronavirus, la nici două săptămâni după ce cele 825 de unităţi de învăţământ din capitala Germaniei au fost redeschise, relatează The Guardian, citat de News.ro.

Anunţul făcut de autorităţile de învăţământ din Berlin, conform cărora sute de elevi şi profesori au intrat în carantină, arată  încă o dată cât de puţin se ştie despre riscul de infecţie în mediul şcolar, în ciuda insistenţei guvernelor şi a experţilor, inclusiv în Marea Britanie, de a redeschide şcolile, cu respectarea unor măsuri de siguranţă, scrie The Guardian.

Citește și:

Peste 97.000 de copii testați pozitiv pentru Covid-19 în SUA, în numai două săptămâni

Au fost infectați copii din toate categoriile de vârstă

Conform autorităților din Berlin, toate grupele de vârstă au fost afectate, inclusiv în şcolile elementare, liceele şi şcolile profesionale.

Berlinul a fost unul dintre primele orașe din Germania care şi-a redeschis şcolile după vacanţa de vară. Copiii sunt obligaţi să poarte măşti pe holuri, în timpul pauzelor şi când intră în clasă, dar le pot scoate odată ce ajung la locurile lor şi încep orele. 

Unii critici spun că măsurile de la Berlin sunt prea relaxate şi atât elevii, cât şi profesorii ar trebui să poarte mască în timpul lecţiilor.

Citește și:

Medic pediatru, despre deschiderea școlilor, în contextul Covid-19. Ce trebuie să facă părinții

Viziera la școală în loc de mască? Ce spun specialiștii

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net