Transport ilegal de mărfuri din România şi Moldova, interceptat la Nisa. Au fost distruse 1,2 tone de alimente

Ultima actualizare:
technology 2500010 1920 jpeg

Poliţia municipală, vameşii şi direcţia regională de mediu au participat, vineri, la Nisa, la o operaţiune de interceptare a unui transport ilegal de marfă provenind din România şi Moldova. Au fost distruse 1,2 tone de alimente şi confiscate sute de pachete de ţigări şi de litri de alcool, relatează francebleu.fr.

Vehiculele au fost confiscate momentan şi le vor fi înapoiate proprietarilor după ce aceştia vor plăti amenzile pentru transport ilegal şi muncă disimulată. Acest transport de mărfuri nu a fost declarat în Franţa, iar cele opt persoane care se aflau în camioane nu au putut prezenta contracte de muncă, declaraţii de lucrători detaşaţi, adaugă France Bleu.

Operaţiunea a fost organizată după ce poliţiştii municipali din Nisa au observat în urmă cu câteva luni că în cartierul bisericii ruse a reapărut o piaţă clandestină. În piaţa respectivă erau aduse cu camioane venite din estul Europei produse de toate felurile, comandate în prealabil prin telefon sau pe internet.

“De când am ajuns la conducerea poliţiei municipale, în 2017, am organizat acţiuni de luptă împotriva acestui tip de comerţ, care de altfel reprezenta şi o tulburare a ordinii publice, deoarece se desfăşura în stradă. Aceste camioane din ţările din est încetaseră să mai vină, dar de câteva luni am observat că au revenit, astfel că am decis să acţionăm”, a declarat şeful poliţiei municipale din Nisa, Richard Gianotti.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net