Natalie Portman e «Lebăda neagră» VIDEO

Ultima actualizare:

Natalie Portman s-a antrenat, din greu, pentru scenele intense de balet din film.

"A fost nevoie de 10 luni de muncă, 5 ore pe zi, dar corpul ei s-a transformat şi chiar şi cele mai serioase dansatoare au fost impresionate", spune regizorul Darren Aronofsky;

Şi rivala lui Natalie Portman, interpretată de Mila Kunis, actriţă de origine ucraineană, a avut mult de exersat:

"M-am antrenat timp de 4 luni, 7 zile pe săptămână, 5 ore pe zi. Am avut doar o zi liberă, de ziua mea.

Am slăbit 20 de kilograme. Mi-am rupt un ligament, mi-am disclocat umărul, am două cicatrici pe spate.

Am ţipat de durere atunci când am stat, pentru prima oară, pe poante";

Regizor Darren Aronofsky se află la primul thriller psihologic din carieră. El s-a gândit la această poveste în urmă cu 15 ani ;

În arhitectura vizuală a filmului, oglinzile joacă un rol important.

"În lumea baletului sunt oglinzi peste tot. Dansatorii se privesc mereu, aşa că relaţia dintre ei şi reflexia lor constituie o parte majoră din individualitatea lor. Eu am forţat ideea de a privi în oglindă", explică regizorul.

DramăSUA, 2010T: Black SwanR: Darren AronofskyD: Natalie Portman, Mila Kunis, Winona Ryder, Vincent Cassel, Sebastian Stan108 min

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net