Casa Naţională de Pensii Publice a anunţat că sunt patru categorii de pensii care se vor majora de la 1 septembrie, ca urmare a deciziei Executivului.


Astfel, valoarea punctului de pensie creşte de la 1.265 lei la 1.442 lei,conform adevarul.ro. Apoi, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, creşte de la 704 lei la 800 lei. A treia categorie se referă la cuantumul indemnizaţiei de însoţitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, care reprezintă 80% din valoarea unui punct de pensie şi creşte de la 1.012 lei la 1.154 lei. Şi ultima categorie: indemnizaţia pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creaţie. Aceasta se modifică ori de câte ori se schimbă pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de pensie. Indemnizaţia reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării, dar nu poate depăşi două salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată.
PSD a încercat să forţeze Guvernul să majoreze pensiile cu 40% din această toamnă. „Astăzi se finalizează cea mai amplă operaţiune de apărare a drepturilor pensionarilor din ultimii 30 de ani. În doar o lună şi jumătate, împreună cu voluntari din toată ţara, membrii organizaţiei de pensionari din PSD au reuşit să strângă 803.640 de semnături pentru petiţia pentru respectarea creşterii punctului de pensie”, anunţase la începutul lunii august fostul ministrul PSD al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. Însuşi preşedintele Klaus Iohannis a declarat că toată lumea îşi doreşte să câştige mai bine, dar nu e posibil să împarţi banii pe care nu îi ai, referindu-se la majorarea cu 40% a punctului de pensie şi la dublarea alocaţiilor.
„Creşterea punctului de pensie cu 14% şi creşterea cu un procent similar a pensiilor sociale, cum sunt cunoscute, şi aici este vorba de un milion de pensii sociale, de la 704 la 800, a fost o decizie extrem de grea, a trebuit să calculăm, să analizăm, să facem evaluări, este maximum posibil. Orice creştere mai mare nu va putea fi susţinută. Se va întoarce împotriva României. Până la urmă, se va întoarce împotriva fiecărui pensionar”, a declarat Ludovic Orban, referitor la majorarea pensiilor de la 1 septembrie. „Lucrurile sunt foarte simple, atunci când iei decizii trebuie ai în spate analize economice, prognoze, evaluări, studii de impact, trebuie să fundamentezi orice cheltuială publică în funcţie de obiectivele pe care le urmăreşti. Ultimele cinci luni de zile, majoritatea PSD din Parlament a scos pe bandă rulantă acte normative care au redus venituri sau au provocat costuri pentru care nu există bani efectiv. Tot ceea ce facem, noi facem întemeiat pe analize serioase, astfel încât să nu generăm cheltuieli nesustenabile şi să putem aloca resursele către acele domenii vitale care într-adevăr stau la baza relansării economice ulterioare a României. Orice venit poate să crească atunci când există creştere economică, când creşte competitivitatea economiei Româneşti şi a companiilor româneşti, atunci când se fac investiţii, atunci când într-adevăr există toate motoarele dezvoltării puse în funcţiune”, a declarat Orban, citat de Agerpres.

Cine poate ieși la pensie cu doi ani mai devreme 

Anumiţi români, care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluarea remanentă, vor putea ieşi la pensie cu doi ani mai devreme faţă de vârsta standard, arată o modificare la legea pensiilor, adoptată săptămâna trecută de Parlament, informează adevarul.ro. Pentru a intra în vigoare mai trebuie doar promulgată de către preşedintele Klaus Iohannis şi publicată în Monitorul Oficial. Iniţiativa prevede că persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea remanentă, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare.
Localităţile menţionate în proiectul adoptat, miercuri, de Camera Deputaţilor sunt: Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele şi Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara. Alte localităţi incluse pe listă sunt: Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba; Slobozia din judeţul Ialomiţa; Iacobeni şi Vatra Dornei din judeţul Suceava; Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş; Berbeşti şi Râmnicu-Vâlcea din judeţul Vâlcea.

 
 
Loading...