Românii s-au îngrămădit să ia credite în franci elveţieni pentru că au fost mai ieftine, iar acum, “prostia” se plăteşte. E doar vina lor, nu a băncilor, nu a Statului, iar acesta din urmă nu poate interveni într-un contract comercial între două entităţi. Să fie oare adevărate aceste afirmaţii pe care le-am tot auzit în ultimele zile la televizor? Vedeţi mai jos dacă “da” sau “ba”.


1. Ai încheiat un contract în franci elvețieni în perioada 2006-2008. Ia spune, ai primit, în mână, franci? Sau suma într-o altă monedă (euro, dolari...)?! Băncile nu au cumpărat la momentul respectiv franci pentru tine, a fost doar un aranjament financiar, pe hârtie. Nu au livrat niciodată ce au vândut. Prin urmare, nu au ce să “piardă” acum, dacă ți-ar încasa rata în lei la un curs mai mic. Însă de ce ar face-o, din moment ce au ocazia să profite și să-și umfle și mai mult buzunarele?! Banca acum câștigă atât din dobândă, cât și din diferența de schimb valutar. Dacă ar converti creditul la cursul de la data acordării, oricum ar câștiga, din dobândă, n-ar muri de foame, n-ar da faliment.

2. În al doilea rând, haideţi să vedem cât de “ieftine” sunt, de fapt, aceste credite. Să luăm două exemple, prin comparaţie: “Am luat 64.000 de franci elveţieni în 2007, echivalentul atunci a 37.000 de euro. Rata lunară este de 400 de franci, echivalentul a 330 de euro până luna trecută”, spune Ramona A., o tânără din Bucureşti. Prietenul ei are şi el un credit în euro. “Am luat 38.000 de euro tot pentru un credit ipotecar, iar rata este neschimbată, de 200 de euro pe lună”, adaugă Sandu B. Deci, despre ce “pomană” vorbim?

3. Băncile comerciale şi BNR-ul au o mare parte din vină. Mulţi dintre cei care s-au împrumutat în franci spun că acest tip de credit li s-a recomandat, spunându-li-se că moneda e sigură, nu va fluctua. Preşedintele Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, este singurul bancher care ar fi cerut BNR să interzică toate creditele în CHF pentru că sunt periculoase. Evident, BNR nu a făcut-o, ca să nu lase fără obiect bănci care doar prin acest tip de credit şi-au făcut loc în topul cifrelor mari de afaceri bancare. Şi ca să nu dea impresia că România, a cărei economie duduia în 2008 - nu-i aşa?! - avea, de fapt, probleme economice mari”, a scris avocatul Gheorghe Piperea pe pagina sa de socializare.

4. Băncile nu pierd niciodată. Dacă bancherii, specialişti fiind, cunoşteau riscurile şi, cu toate acestea, au continuat creditarea în franci, nu înseamnă că au partea lor de vină? „De ce trebuie pedepsiţi doar consumatorii lacomi şi «proşti», rămânând nesancţionat bancherul lacom, dar deştept?”, se întreabă avocatul Piperea. Banca nu trebuie să piardă niciodată, trebuie să cadă mereu în picioare?, ne întrebăm noi? Corect ar fi ca riscul să fie împărţit.

5. Unde e vina Statului. În faptul că nu a fost în stare să menţină leul nostru pe linia de plutire. Cei pe care i-am ales să ne conducă nu au fost în stare să gestioneze lucrurile astfel încât economia românească să fie performantă. „Eu sunt de bună credinţă şi vreau să-mi plătesc ratele, dar cei de sus să-şi facă şi ei treaba şi să vegheze ca moneda naţională să ţină fruntea sus”, spune un împrumutat în franci pe un site de socializare.

6. Ajutor pentru toți împrumutații. „De ce să fie ajutaţi doar cei cu credite în franci?! E discriminare!”, strigă mulţi români care au credite în alte valute. Însă valutele în care s-au împrumutat ei nu s-au apreciat cu peste 100% în ultimii 3-4 ani, dublându-le sau chiar triplându-le lor ratele. În plus, legislaţia europeană prevede ca, în cazul în care cursul fluctuează cu peste 20%, Statul poate să intervină în ajutorul cetăţenilor. De altfel, Grupul Clienților cu Credite în CHF, înființat pe Facebook, a înaintat Guvernului și Parlamentului o petiție prin care cere posibilitatea tuturor clienților de bănci de a opta pentru conversia creditelor din valută în moneda națională, în cazul în care există cel puțin o diferență de 20% între cursul actual și cel din momentul acordării împrumutului. Cursul de conversie nu va putea depăși cursul din momentul acordării împrumutului cu mai mult de 20%.

Dacă ești și tu în această situație, indiferent de moneda în care ai împrumutul, poți semna petiția aici.

10931388_1037377512945369_6123111771915834578_n.jpg

Ieri a avut loc o pichetare a sediului BNR
Ieri a avut loc o pichetare a sediului BNR
 
 
Loading...
Citeste tot despre: