7 deținuți suspecți de coronavirus, izolați la Penitenciarul Jilava

Ultima actualizare:

    Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Șapte deținuți încarcerați în Penitenciarul Jilava sunt suspecți de infectare cu coronavirus, motiv pentru care au fost izolați și sunt în prezent monitorizați medical.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor anunţă însă că cinci dintre cei șapte deținuți au fost testați, iar rezultatele au ieșit negative pentru coronavirus. ANP arată că toţi contacţii celor şapte deţinuţi sunt, în momentul de faţă, monitorizaţi din punct de vedere medical, pentru orice eventualitate.

Deținuți izolați la Jilava, de frica infectării cu coronavirus

„La nivelul Penitenciarului-Spital Bucureşti-Jilava a fost înfiinţată o secţie de izolare, amplasată într-un corp de clădire separat de celelalte secţii medicale, având ca destinaţie aplicarea unei conduite preventive în eventualitatea incidenţei unor cazuri de suspiciune sau risc epidemiologic.

În prezent, în cadrul acestei secţii sunt izolaţi şi monitorizaţi medical şapte deţinuţi, cinci dintre aceştia fiind declaraţi negativ în urma testării pentru COVID-19. Pentru ceilalţi doi deţinuţi au fost recoltate probele, conform procedurilor, rezultatele fiind în aşteptare. Totodată, toţi contacţii celor şapte deţinuţi sunt, în momentul de faţă, monitorizaţi din punct de vedere medical, coroborat cu aplicarea unor măsuri specifice de siguranţă internă. Orice situaţie identificată se notifică Direcţiilor de Sănătate Publică de la nivelul judeţelor, menţinându-se o comunicare interinstituţională permanentă”, se precizează într-un comunicat. 

De asemenea, în București a fost confirmat și primul caz de coronavirus, pacientul fiind un bărbat în vârstă de 49 de ani, care a fost dus la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”. 

image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net