Accident cu doi morți la ieșirea din Găești. Mașina a fost aruncată într-un stâlp de un alt atutoturism

Ultima actualizare:

    Seat-ul s-a înfipt în stâlp Foto: observatornews.ro
Seat-ul s-a înfipt în stâlp Foto: observatornews.ro

Tragedie, azi-noapte, pe un drum din Găești, județul Dâmbovița. Două persoane și-au pierdut viața și o alta a fost grav rănită după ce mașina în care se aflau s-a înfipt într-un stâlp.

Au murit fără nici o vină! La volanul Seat-ului era un tânăr de 20 de ani, iar în mașină un bărbat de 43 de ani și un adolescent de 14 ani. La un moment dat, dintr-o benzinărie a ieșit un autoturism care i-a tăiat calea. În încercarea de a îl evita, seat-ul a ieșit de pe șosea. După impact, celălalt conducător auto a fugit de la fața locului.

Din păcate, șoferul de 20 de ani a murit pe loc, iar prietenul lui, un bărbat în vârstă de 43 de ani, s-a stins la spital. Adolescentul, care se afla pe bancheta din spate, a scăpat cu viață, însă este rănit grav. Impactul a fost atât de puterrnic, încât stâlpul a căzut la pământ, scrie observatornews.ro.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi încearcă să facă lumină în acest caz.

Citește și:

Trei morți înt-un accident produs pe centura Craiovei. Cine a fost de vină

Bilanţ tragic, în urma unui accident din Vrancea. Trei morţi, între care un copil de 10 ani, şi patru răniţi

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
image png
image
image
image
image
image
image
criza epilepsie jpg
Traficul din Bucureştiul de altădată, în imagini jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net