Cinci oameni au fost răniți grav, iar patru autovehicule au fost avariate, miercuri dimineață, într-un accident care s-a petrecut în localitatea Misleanu, la 15 km de orașul Slobozia, relatează independentonline.ro.


Accidentul rutier în care a fost implicat șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița s-a produs din cauza șoferului unui TIR. Bărbatul ar fi tras pe dreapta pentru a lua la ocazie o persoană. În spatele său se afla o salvare a Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, care transporta la București doi pacienți.  În momentul în care a frânat pentru a opri, mașina de salvare s-a lovit de autotren. În urma impactului, aceeași salvare a fost proiectată într-un alt autovehicul care circula regulamentar în spatele său, iar apoi a pătruns pe contrasens, lovind mașina de serviciu în care se afla colonelul Adrian Popa. În urma accidentului a rezultat rănirea cinci persoane, care au fost transportate de urgență la Spitalul Județean din Slobozia. Datele arată că starea de sănătate a șefului ISU Ialomița este bună. „El a fost transportat la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slobozia de către colegii noștri. S-a intervenit cu patru mașini de salvare și o ambulanță SMURD”, a declarat, pentru independentonline.ro, dr. Magdalena Ghiță, șeful Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. În present, toți cei cinci răniți se află sub supraveghere medicală.A
 

 
 
Loading...