Alegerea ministrului Justiției, Tudorel Toader pentru postul de șef al DNA este un procuror de la Constanța, Adina Florea. Potrivit news.ro, anunţul a fost făcut de Ministerul Justiţiei, deși la ora 13.00, ministrul trebuia să facă personal anunțul. Propunerea va fi trimisă președintelui Klaus Iohannis care o poate refuza


Potrivit news.ro, Adina Florea este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Timp de mai mulţi ani, Adina Florea a condus Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, ulterior ocupând şi funcţia de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Persoana ei este controversată, deoarece pe numele ei, DNA a deschis un dosar in rem (pentru fapte), ea fiind reclamată de un polițist pentur abuzuri.

Propunerea ministrului Justiţiei va fi înaintată Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori, pentru obţinerea avizului acestei instituţii. Ulterior obţinerii avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei înaintează propunerea preşedintelui, în vederea numirii în funcţia de conducere.

Ceilaţi cinci candidaţi pentru postul de procuror-şef al DNA au fost: Nicolae Lupulescu, procuror la Secţia Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, detaşat la Ministerul Apărării Naţionale, în martie 2016, pentru o perioadă de trei ani, Gabriela Scutea de la Parchetul Curţii de Apel Braşov, fost procuror general adjunct al României şi fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei, Paula Tănase de la Parchetul Curţii de Apel Galaţi, care  a candidat şi în 2012 pentru conducerea DNA, Sorin Armeanu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, şi Andrei Bodean, procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, care a instrumentat dosare vizându-i pe Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu.

Interviurile susţinute de cei şase candidaţi pentru postul de procuror-şef al DNA s-au desfăşurat luni şi marţi la Ministerul Justiţiei.

 Aceasta a fost cea de a doua selecţie pentru conducerea DNA

Loading...