Admitere liceu 2020. Calendarul repartizării computerizate

Ultima actualizare:

    Pe fișele de înscriere elevii trebuie să treacă mai întâi opțiunile pe care și le doresc cel mai mult. Apoi, se continuă cu cele mai puțin dezirabile
Pe fișele de înscriere elevii trebuie să treacă mai întâi opțiunile pe care și le doresc cel mai mult. Apoi, se continuă cu cele mai puțin dezirabile

Calendarul admiterii la liceu 2020 începe miercuri, 1 iulie, cu publicarea ierarhiei elevilor care au susținut examenul de Evaluare Națională. Iată ce trebuie să știe elevii care vor să-și continue studiile!

  • Miercuri, 1 iulie, se va publica ierarhia la nivel județean și pe București a elevilor care au susținut examenul de Evaluare Națională 2020.
  • Apoi, în intervalul 2-8 iulie elevii vor trebui să completeze fișele cu opțiuni pentru repartizarea computerizată la licee. Acesta este cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă elevii și trebuie să-l facă corect. Dacă fac greșeli, acestea i-ar putea costa extrem de scump. Completarea opțiunilor se poate face fie în unitatea de învățământ absolvită, fie prin formular transmis electronic. Absolvenții care doresc să participe la admitere într-un alt județ vor completa fișele de înscriere în aceeași perioadă, 2-8 iulie 2020, fie la unitatea de învățământ de proveniență, fie vor transmite electronic opțiunile la unitatea de învățământ absolvită sau, doar în situații excepționale, la centrul special de înscriere din județul în care doresc să participe.
  • Pe 6 iulie are loc repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru romi și pe locurile distinct alocate candidaților cu CES (cerințe speciale).
  • 8 iulie este termenul limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată.
  • Pe 10 iulie are loc repartizarea computerizată a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor.
  • Între 13-20 iulie se depun și se transmit dosarele de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați.
  • Între 22-24 iulie are loc rezolvarea de către comisia de admitere județeană a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.

Potrivit siteului portalinvatamant.ro, calculul mediei de admitere la liceu 2020 se face astfel:

MA= 0,2 × ABS + 0,8 × EN

unde:

MA = media de admitere;

ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;

EN = media generală obținută la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a.

Admitere liceu 2020. Cum se completează fișa pentru repartizarea computerizată

Fiecare specializare are un cod unic, pe care elevii și părinții le vor afla la școală. Ei trebuie să completeze codurile specializărilor pentru care optează, în ordinea preferințelor. Vor fi repartizați, ulterior, în funcție de media de admitere și de opțiunile exprimate. Calendarul admiterii la liceu 2020 începe miercuri, 1 iulie, iar ultima zi este cea de 24 iulie când se mai rezolvă din situațiile speciale apărute după repartizarea computerizată. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net