Ai 12 săptămâni ca să scapi de electrocasnicele vechi

Ultima actualizare:

De mâine, bucureştenii au la dispoziţie două linii telefonice, disponibile de luni până sâmbătă, pentru a rezerva o maşină de colectare în cazul deşeurilor de mari dimensiuni (televizoare, maşini de spălat, calculatoare etc.) Pentru a anunţa prezenţa deşeurilor sunaţi numărul 021.232.71.82, de luni până vineri, între orele 10.00 şi 16.00, şi la numărul 0744.339.936, de luni până sâmbătă, în acelaşi interval.

Din 18 iunie vor fi date în folosinţă două centre fixe de colectare, în două puncte importante din sector. Acestea vor fi deschise în fiecare zi de sâmbătă, vreme de 12 săptămâni. Tot de atunci alte două echipaje vor patrula pe străzi pentru a ridica deşeurile din locurile indicate de bucureşteni.

Reciclezi şi câştigi

Acesta e unul din sloganurile campaniei demarate de Primăria sectorului 4, în parteneriat cu Asociaţia Română pentru recliclare RoRec. Pentru a-i stimula pe bucureşteni, organizatorii pun în joc 30 de seturi cu electrocasnice noi, oferite în urma a trei tombole lunare. Câştigătorii vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi dintre cei care, în decursul unei luni, au participat activ la campania de colectare a deşeurilor electronice şi electrocasnice.

Suntem codaşi la reciclare

Autorităţile locale din Capitală şi din toate judeţele ţării sunt obligate să organizeze astfel de campanii de colectare a deşeurilor electrice. România trebuie să ajungă să colecteze şi să recicleze cel puţin 4 kg de deşeuri electronice şi electrocasnice până în 2013, măsură menită să reducă poluarea mediului înconjurător. Din datele furnizate până acum, autorităţile din România au reuşit să colecteze de la populaţie doar 1,5 kg de deşeuri electronice, cifră care plasează România în coada Europei în ceea ce priveşte reciclarea aparaturii uzate. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
percheziileadevarul png
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net