Au ucis un taximetrist şi l-au abandonat în pădure

Ultima actualizare:

    Aşa arată adolescenţii care i-au luat viaţa şoferului pensionar Foto: tion.ro
Aşa arată adolescenţii care i-au luat viaţa şoferului pensionar Foto: tion.ro

Descoperire macabră în pădurea de la Sinersig (Timiş)! Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că a dat peste cadavrul unui bătrân. Anchetatorii au confirmat că e vorba despre un taximetrist de 77 de ani, dispărut acum zece zile. Doi suspecţi, în vârstă de 17 şi de 15 ani, au fost săltaţi de poliţişti.

Pe un taximetrist din Lugoj parcă îl înghiţise pământul: din noaptea de 13 spre 14 iunie, nimeni nu mai ştia nimic despre pensionar. Sâmbătă după-amiază, un bărbat a găsit un cadavru în stare de putrefacţie, în pădurea de la Sinersig, la 50 de metri de şosea. 

Poliţiştii de la Serviciul de investigaţii criminale şi un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş au stabilit că trupul neînsufleţit, ars de la brâu în jos, este al taximetristului dispărut acum zece zile. La câteva ore după descoperirea cadavrului, poliţiştii au reuşit să reţină doi suspecţi: un tânăr de 17 ani şi unul de 15 ani.

Bătrânul locuia singur şi nu avea rude apropiate, scrie tion.ro. Anchetatorii au izbutit să afle că taximetristul a primit o comandă în comuna Darova, de unde a luat doi băieţi. 

Tânărul de 17 ani l-ar fi lovit pe pensionar, din spate, cu cuţitul în gât şi apoi în zona feţei, scrie pressalert.ro. Cei doi i-au luat şoferului mobilul şi 200 de lei, apoi ar fi abandonat cadavrul în pădure, deplasându-se spre Timişoara cu taximetrul victimei. 

După ce au vândut telefonul, tinerii s-au plimbat mai multe ore prin oraş, până când au rămas fără benzină, apoi au abandonat maşina. Puştii au fost săltaţi sâmbătă şi au fost duşi la audieri, fiind cercetaţi pentru omor calificat. Ei riscă ani grei în spatele gratiilor.

Autostopiştii din Călăraşi au atacat cu cuţite-fluture

O crimă similară a îngrozit România în noiembrie 2017. Andrei Simion (18 ani) şi Cristian Tănăsie (16 ani), ambii din Drajna Nouă (Călăraşi), l-au ucis pe Ion Constantin şi au rănit-o pe soţia acestuia, Violeta, cu cuţite tip-fluture.

Soţii Constantin mergeau în comuna Ştefan cel Mare, ca să-şi viziteze părinţii. Elevii luaţi la ocazie pe Drumul Naţional 3, între Drajna şi Feteşti, au atacat din spate cu cuţitele, înjunghiindu-l pe şofer în gât şi pe femeie în omoplat. Cei doi liceeni îşi propuseseră să fure o maşină, cu care să o viziteze pe iubita unuia dintre ei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
submarin francez
image
image
image
image
image
image
soare plaja pixabay jpg
schelete craniu freepik jpg
oua vopsite de paste jpeg
familie targu jiu1 jpg
aron pumnul colaj captura video jpg
sarpe thailanda jpg
familie copil cuplu depositphotos1 jpg
constanta pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net