Avalanşă de pacienţi cu COVID-19 la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Ambulanţele au stat la coadă în curtea unității

Ultima actualizare:

Managerul spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, a declarat că noaptea de vineri spre sâmbătă a fost una de foc pentru medicii acestei unităţi. Ambulanţele au stat la coadă în curtea spitalului, cu pacienţi în stare gravă, care necesitau internare.

A fost o noapte de foc la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. În curtea spitalului puteau fi observate ambulanţe şi autospeciale ISU care aşteptau, monitorizând permanent pacienţii. În garda din această noapte, până la ora 01.00 au fost consultaţi peste 80 de pacienţi, iar jumătate dintre aceştia au necesitat internare şi acordarea tratamentului de specialitate", a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, citat de News.ro.


    99 la sută dintre pacienţii care ajung în stare gravă la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi provin din rândul persoanelor nevaccinate
99 la sută dintre pacienţii care ajung în stare gravă la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi provin din rândul persoanelor nevaccinate

Serviciul de Ambulanță: "Nu mai facem faţă, suntem depăşiţi"

El a spus că situaţia este una dificilă, adăugând că a constatat "cu dezamăgire" că 99 la sută dintre pacienţii care ajung în stare gravă la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi provin din rândul persoanelor nevaccinate. Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi funcţionează aproape de capacitatea maximă, paturile din cele două secţii de terapie intensivă din cadrul unităţii fiind în permanenţă ocupate.

Pe de altă parte, reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Iaşi au declarat cu o zi în urmă jurnaliştilor că există o creştere alarmantă a numărului de solicitări în această săptămână şi că nu doar că sunt cazuri mai multe, ci sunt şi mai grave decât în valurile Covid precedente.

"Nu mai facem faţă, suntem depăşiţi. Cazurile sunt multe, dar şi mai grave. Sunt foarte mulţi tineri în această situaţie, cei mai mulţi nevaccinaţi", a relatat medicul Simona Ivaşcu, managerul SAJ Iaşi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
Joe Biden in timpul discursului din 7 martie 2024 Foto EPA EFE jpg
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
criza epilepsie jpg
Traficul din Bucureştiul de altădată, în imagini jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net