Aveţi planuri? Iată cum va fi vremea în acest sfârşit de săptămână!

Ultima actualizare:

Sâmbătă

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în estul ţării, dar mai persistente în nord-vest şi vest.

În zonele joase, în special din regiunile intracarpatice, se va semnala ceaţă, local chiar persistentă, asociată şi cu depunere de chiciură. Doar cu totul izolat vor fi posibile burniţe sau fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi de la -3...-2 grade local în Transilvania până la 8 grade în dealurile Munteniei şi ale Olteniei, iar cele minime se vor încadra între -8 şi 2 grade, mai scăzute în depresiunile intramontane, spre -12 grade.

Bucureşti

Regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele obişnuite ale perioadei, astfel încât temperatura maximă va fi de 4...6 grade, iar cea minimă de -4...-2 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

La munte

Valorile termice vor continua să crească uşor şi se vor situa peste cele specifice datei. Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea în masivele estice. Vântul va sufla slab şi moderat. Dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni izolat se va semnala ceaţă asociată cu chiciură.

Duminică

În regiunile vestice şi centrale vremea va fi relativ rece, în schimb în restul teritoriului vor fi valori în general mai ridicate decât cele obişnuite ale perioadei. Cerul va fi variabil la parţial noros, iar în zonele joase, mai ales dimineaţa şi noaptea, local va fi ceaţă şi, cu totul izolat şi trecător, vor fi posibile burniţe sau fulguieli. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi de la -3...-2 grade local în Maramureş şi Transilvania, unde ceaţa va persista şi 8...9 grade în dealurile Munteniei, iar cele minime se vor încadra între -8 şi 2 grade, mai scăzute în depresiuni spre -10 grade.

La munte

Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni se va semnala ceaţă asociată cu depunere de chiciură. Regimul termic nu va avea modificări importante faţă de intervalul precedent.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net