Cristian Boureanu a fost plasat, luni (3 iulie,) în arest la domiciliu, dar avocatul lui luptă în continuare să-i facă dreptate după seara în care fostul politician a lovit şi a fost agresat la rândul lui de un poliţist. Deşi s-a spus iniţial că fostul deputat a pornit întregul scandal, apărătorul lui susţine că are probe video în care oamenii legii îl scot forţat din maşină şi încearcă să acopere urmele de sânge lăsate pe asfalt după ce Boureanu a primit un pumn în figură.


Cristian Boureanu a plecat luni seara acasă, dar va fi în continuare cercetat în dosarul în care este acuzat de ultraj, după ce a lovit un poliţişti care a oprit în trafic maşina în care se afla. Deşi acest lucru înseamnă cu alte cuvinte o primă victorie, avocatul politicianului a ridicat mai multe probelme instanţei. Ion Dincă a explicat în ce stare se află acum fostul deputat după trei săptămâni petrecute în arest.   

boureanu.png

Boureanu a stat trei săptămâni în arest, luni (3 iulie) fiind plasat la domiciului
foto: captură video

"Încă îi lipsesc dinţi din gură, mai acuză stări de greaţă şi ameţeli, dar acestea nu mai sunt ca în primele zile. Între timp urmare a unor suspiciuni ale noastre cu privire la imparţialitatea doamnei procuror care a instrumentat cazul, coincidenţă este acelaşi procuror care anchetează şi incidentul cu fiica lui Cristian Boureanu, am formulat o cerere de recutare, care a fost admisă. O altă cerere de recuzare se referă la poliţiştii care au efectuat audierile martorilor colegilor poliţişti. Am făcut aceste demersuri pentru că avem probe video în care doi poliţişti trag cu forţa de el să-l scoată din maşină. După plecarea lui Cristian Boureanu, care a fost dus în acea seara la audieri, apar în filmări patru poliţişti care şterg urmele de sânge de pe carosabil. Faptul că ei dau cu piciorul şi fac acest gest ne conduce cu gândul că ceva a fost în neregulă acolo din partea lor", a declarat avocatul Ion Dincă la Antena 1. 

Decizia de luni, de plasare în arest la domiciliu a lui Boureanu, poate fi contestată la Tribunalul Bucureşti. Politicianul a fost arestat la 10 iunie, fiind acuzat de ultraj, după ce a lovit poliţiştii care au oprit în trafic maşina în care se afla. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au deschis dosar pentru fapte de purtare abuzivă în urma scandalului dintre Cristian Boureanu şi poliţişti, fostul deputat acuzându-i pe aceştia că l-ar fi agresat.

În spaţiul public au apărut mai multe înregistrări din noaptea în care maşina în care se afla Cristian Boureanu a fost oprită pe bulevardul Aviatorilor din Capitală, pe imagini putându-se observa cum fostul deputat îl loveşte pe unul din poliţişti în zona inghinală, dar şi cum omul legii ripostează cu un pumn în zona feţei.

 
 
Loading...