Beatrice Mahler: "Numărul pacienţilor tineri cu forme severe a crescut". Câte paturi mai sunt libere la "Marius Nasta"

Ultima actualizare:

    Beatrice Mahler
Beatrice Mahler

Managerul Institutului „Marius Nasta” din București a tras un semnal de alarmă cu privire la numărul mare de pacienţi tineri care fac forme severe de COVID-19. Beatrice Mahler a declarat că lucruri au evoluat într-un mod negativ faţă de perioada noiembrie-decembrie.

Beatrice Mahler a spus că, în momentul de faţă, la Marius Nasta mai sunt doar trei paturi libere în secţe şi unul singur la ATI. 

„La Institutul Marius Nasta lucrurile s-au schimbat într-un mod negativ, aș putea spune, în ultimele trei zile. Numărul de internări de pacienți cu forme severe, mult mai tineri decât perioada noiembrie-decembrie, pacienți care ajung cu saturații scăzute la spital, este mare. Suntem aproape la numărul complet de paturi ocupate. În acest moment sunt trei paturi libere în secție și un singur pat în terapie intensivă, în condițiile în care de ieri s-a deschis și unitatea mobilă”, a declarat, potrivit digi24.com, managerul Institutului Marius Nasta.

Medicul a mai completat că în urmă cu trei săptămâni,  situaţia părea că merge într-o direcţie bună, dar noile date arată că ne-am putea întoarce la numărul mare de cazuri din noiembrie, şi chiar să îl depăşim. De altfel, şi alţi specialişti au declarat că ne îndreptăm spre valul trei al pandemiei, care ar putea fi mai rău decât valul doi

„De aproximativ trei săptămâni lucrurile o luaseră într-o direcție bună, o scădere treptată a numărului de pacienți, însă în această săptămână și mai ales ultimele trei zile au însemnat o creștere a adresabilității către Institutul Marius Nasta a pacientului cu forme severe de COVID”, a confirmat, Beatrice Mahler.

„E o îngrijorare permanentă, o teamă că vom ajunge din nou la momentul noiembrie - și sperăm să nu ajungem într-o situație mai grea decât cea pe care am lăsat-o în luna noiembrie, în care să nu avem locuri pentru pacienți, în care să solicităm transferuri pentru pacienții din terapie intensivă. E o situație pe care nu ne-o dorim, este o situație care va crește stresul și managementul acestor pacienți”, a mărturisit medicul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net