Măsuri drastice pentru șoferii inconștienți care urcă beți la volan! Aceștia ar putea rămâne pietoni pe viață, dacă vor fi prinși de polițiști.


Parlamentarii vor să schimbe Codul Rutier și să nu le mai dea voie șoferilor băuți să mai conducă vreodată. Nu dintr-o dată, ci treptat.

La prima abatere, permisul le va fi reținut între doi și cinci ani, în fucție de alcoolemie, iar a doua oară şoferii vor pierde definitiv dreptul de a conduce.

Politicienii s-au inspirit după modelul american.

”Este oportun un astfel de proiect. Nu ştiu dacă ar trebui pe viaţă suspendat permisul de conducere, dar cel puţin cei ce se urcă băuţi la volan şi pun în pericol viaţa oamenilor trebuie să nu mai conducă o perioadă mai îndelungată de timp. Din punctul meu de vedere, cam zece ani ar fi perioada în care şoferii prinşi cu alcool la volan, în recidivă, ar trebui să nu mai aibă acest drept. În SUA, conducătorii prinşi cu alcool au dreptul de a conduce suspendat timp de cinci ani. Dacă recidivează în perioada de probă, aşa cum au ei, atunci permisul este suspendat pe viaţă”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, Mihai Lupu, preşedintele Comisiei pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor.

Amenzile sunt uriașe

Amenzile prevăzute în noul proiect variază între 5.000 şi 15.000 de lei, pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.

Actul normativ prevede amenzi şi sancţiuni în funcţie de gradul de alcoolemie depistat în sângele şoferului respectiv, dar şi de infracţiunile pe care le comit atunci când se află băuţi la volan.

„Nu este normal ca cei care nu se pot lăsa de băutură să aibă dreptul de a conduce. Aceşti indivizi sunt pericol public, omoară oameni sau distrug alte bunuri. Trebuie spus stop acestor inconştienţi. Sancţiunile de acum din lege sunt lejere pentru beţivii care conduc maşini pe drumuri publice. Nu există scuze pentru faptul că ai condus băut. Asta e inconştienţă şi nesimţire, trebuie sancţionată”, a precizat Petru Movilă, unul dintre iniţiatorii legii, pe site-ul său movilapetru.ro.

În această toamnă, proiectul va ajunge la Camera Deputaţilor, care este for decizional, iar parlamentarii vor da sau nu undă verde propunerii de act normativ.

 

Loading...
Citeste tot despre: