Bilete de tratament 2019. Câți pensionari pot beneficia de ele

Ultima actualizare:

    Pensionarii vor beneficia în 2019 de 59.622 de bilete de tratament
Pensionarii vor beneficia în 2019 de 59.622 de bilete de tratament

Se dă startul biletelor de tratament pentru 2019! Ministerul Muncii a pus în dezbatere luna trecută actul normativ conform căruia anul acesta pensionarii vor putea beneficia de bilete pentru tratament balnear, prin Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Sunt cu 100 mai puțin față de 2018.

În total, autoritățile vor acorda 59.622 de bilete de tratament balnear prin CNPP. Se va merge la băi în 19 serii, iar durata sejurului va fi de 16 zile, timp în care beneficiarii vor avea parte de tratament timp de 12 zile.

Biletele de tratament se dau atât pensionarilor, cât și salariaților asigurați în sistemul public de pensii, dacă au trimitere de la medic.

Fiecare primește un sigur bilet. Dacă îl refuză, fără  un motiv justificat, nu va mai primi altul, până la sfârşitul anului. Atunci când cererile sunt mai mari decât locurile disponibile, cei care au mers la tratament și în anii trecuți nu vor mai beneficia și în 2019.

Documentele de care ai nevoie pentru a primi bilete de tratament

  • cererea tip de acordare a biletului de tratament;
  • actul de identitate (în copie);
  • talonul de pensie (original sau copie);
  • biletul de trimitere - formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (copie, cu prezentarea actului original);
  • programul de recuperare (copie, cu prezentarea actului original).

Documentele se depun la casele teritoriale de pensii de care aparține solicitantul.

Unii au gratuitate, alții plătesc jumătate sau integral

Pentru anul 2019, proiectul de lege propus de Ministerul Muncii prevede alocarea unei sume de  335.113 de lei pentru pensionarii care doresc să își trateze anumite afecțiuni în stațiunile balneare din România.

Nu toate aceste bilete sunt gratuite, o mare parte fiind compensate, în funcție de legile în vigoare.​

  • Pensionarii sistemului public de pensii plătesc 50% din pensia pe care a primit-o cu o lună înainte de repartiţie;
  • Salariaţii care au venit mai mic sau egal cu salariul mediu brut pe ţară, plătesc 50% din preţul biletului;
  • Dacă venitul depăşeşte salariul mediu brut, adică 5.163 lei, angajatul achită preţul integral;
  • Însoţitorii care nu sunt asiguraţi plătesc biletul integral;
  • Merg gratuit pensionarii de invaliditate, în cadrul programului de recuperare, veteranii de război, persoanele cu handicap, cele persecutate politic şi cei persecutaţi din motive etnice, în perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945.

Staţiunile de cazare

An de an, cele mai solicitate staţiuni sunt: Covasna, Olăneşti, Vatra Dornei, Tuşnad, Saturn, Eforie Nord, Mangalia, Herculane, Felix, dar pe listă mai sunt şi Amara, Bala, Bălţăteşti, Bazna, Buşteni, Buziaş, Calacea, Căciulata, Eforie Sud, Geoagiu, Lacu Sărat, Moneasa, Neptun, Nicolina, Ocna Şugatag, Pucioasa, Sângeorz, Sinaia, Slănic Moldova, Slănic Prahova,  Sovata, Stâna de Vale, Techirghiol, Târgu Ocna, Tinca, Turda, Vălenii de Munte, Vatra Dornei, Venus şi 1 Mai.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
percheziileadevarul png
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net