BISTRIȚA. Două copile au scăpat cu viață, în timp ce tatăl lor a murit, după ce a mașina lor a fost lovită de tren

Ultima actualizare:

    Imagini cumplite de la accidentul feroviarfoto: Bistrițeanul.ro
Imagini cumplite de la accidentul feroviarfoto: Bistrițeanul.ro

Un bărbat de 32 de ani a murit și două fetițe sunt în stare gravă, după un cumplit accident feroviar petrecut joi seara, în comuna bistrițeană Rebrișoara.

Trenul care a lovit autoturismul era compus din 7 vagoane încărcate cu piatră. Acesta venea de la Poiana Ilvei și se îndrepta spre Dej. Trecerea la nivel cu calea ferată unde s-a petrecut nenorocirea era semnalizată doar cu semnul STOP. Bărbatul nu a oprit la trecere și a fost luat în plin de locomotivă. Autoturismul a fost târât pe șine în jur de 250 de metri, anunță publicația Bitrițeanul.

„În această seară, polițiștii rutieri din Năsăud și cei de la Transporturi, împreună cu cei de la Ordine Publică Năsăud și Secția 6 au intervenit la un accident care a avut loc pe raza localității Rebrișoara. La o trecere la nivel cu calea ferată, semnalizată cu indicator rutier, un tren de marfă care circula pe relația Lunca Ilvei-Cluj, a acroșat un autoturism în care se aflau 3 persoane. În urma accidentului, din nefericire, conducătorul auto, un bărbat de 32 de ani, din Rebrișoara, a decedat și 2 fetițe, de 5 și 6 ani, care se aflau în autoturism au fost rănite și transportate la spital. Cercetările în acest caz continuă în cadrul unui dosar penal deschis pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul”, precizează reprezentanții IPJ BN.

Potrivit sursei citate, una dintre fetițe are fractura de baza de craniu cu otoragie, iar celalaltă, multiple traumatisme.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net