Cadavrul unui tânâr, găsit în Dâmboviţa. Ar putea fi studentul dispărut în Bucureşti

Ultima actualizare:

Potrivit lui Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU, în jurul orei 12.30 a fost primită o sesizare la numărul 112 cu privire la faptul că pe râul Dâmboviţa, între podul de la Grozăveşti şi podul Cotroceni, pluteşte trupul unei persoane, anunţă Mediafax.

Echipajul de scafandri venit la faţa locului l-a scos pe bărbat din râu, poliţiştii urmând să stabilească în ce condiţii s-a înecat acesta.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti a precizat că bărbatul nu a fost deocamdată identificat şi are vârsta cuprinsă între 20 şi 30 de ani.Potrivit România TV, semnalmentele se potrivesc cu cele ale tânărului dispărut dintr-un cămin. Tânărul era din Găeşti şi de când a plecat nu a mai ştiut nimeni de el. Evident, până când nu se va face o autopsie totul este doar o suspiciune.

Poliţiştii au fost alertaţi că un student eminent a dispărut în data de 17 octombrie de la un cămin studenţesc situat în Splaiul Independenţei şi de atunci nimeni nu a mai reuşit de dea de el. Cătălin Ionuţ Ene a plecat joi din căminul din Regie şi nu s-a mai întors.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
pinguin chinstrap istock jpg
Joe Biden in timpul discursului din 7 martie 2024 Foto EPA EFE jpg
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
criza epilepsie jpg
Traficul din Bucureştiul de altădată, în imagini jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net