După Sărbători, greu ne mai revenim cu banii, iar lunile ianuarie şi februarie sunt de obicei slabe pentru comericanţi. Ca să mai vândă câte ceva, fac reduceri, oferte, promoţii. Dar iată că, februarie 2019 a făcut excepţie. Preţurile au urcat, şi în special la mâncare. Explicaţia nu e că avem mai mulţi bani, ci că au crescut taxele, accizele, iar carburanţii s-au scumpit şi ei.


Inflaţia creşte din nou. Rata anuală a ajuns în luna februarie la 3,8 %, faţă de 3,3 % în ianuarie. Asta înseamnă că preţurile au continuat să crească, lucru pe care l-au resimţit şi românii atunci când au mers la cumpărături sau când şi-au plătit facturile. Datele Institutului Naţional de Statistică arată şi care sunt motivele care stau în spatele majorării inflaţiei pe februarie. Astfel, rata anuală a inflaţiei a urcat pe fondul scumpirii alimentelor cu 4,46%, a mărfurilor nealimentare cu 3,74% şi a serviciilor cu 3,08%. 

Dacă ne referim la alimente, vedem că şi de această dată în topul scumpirilor sunt cartofii, pentru care în luna februarie am plătit mai mult cu 21%, faţă de decembrie 2018. De asemenea, legumele şi conservele s-au scumpit şi ele cu aproape 16 procente. În cazul produselor nealimentare, cea mai mare creştere de preţuri s-a înregistrat la tutun şi ţigări, o majorare de 2,63%. Apoi urmează combustibilii cu un avans de 2,66%. În cazul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit serviciile de telefonie, unde vedem o creştere de 2,04%. De asemenea, furnizarea de apă şi serviciile de canalizare şi cele de salubritate s-au scumpit cu 1,9%. Avem şi o veste bună, biletele de avion s-au ieftinit cu 4,13%, după ce mai multe luni la rând au fost campioanele scumpirilor la această categorie, informează digi24.ro. Totuşi, reprezentanţii BNR se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să scadă până în trimestrul III din 2019 la 2,4%.„Sper din toată inima să nu ne batem joc de această inflaţie. S-a ajuns cu greu la ea, chiar am fost întrebat din străinătate cum am reuşit. Dar noi constatăm că nu ne place încrederea în BNR”, i-a atacat dur Mugur Isărescu pe guvernanţi.

Benzina s-a dus iar la 5,50 lei/litru

După ce în decembrie anul trecut, preţurile carburanţilor scăzuseră considerabil, sub 5 lei pe litru, iată că minunea n-a ţinut prea mult. Acum, preţurile au urcat iar, depăşind la unele staţii 5,50 lei pe litrul de benzină. Şi vorbim de sortimentul cel mai ieftin! Dacă în preajma Crăciunului un plin de 50 de litri costa 250 de lei, astăzi trebuie să scoţi din buzunar 275 de lei. O creştere de 10%. Motorina este şi ea între 5,86 lei, la Petrom, şi 5,97 lei, la OMV. În decembrie, litrul de motorină scăzusese la 5,40 lei.

loading...
Loading...